Anul trecut, cam pe vremea asta, cerul din nordul orașului a fost invadat de obiecte zburătoare greu identificabile. Dar tare simpatice! Orice fel de animal ce nici prin gând nu vă trece că ar putea zbura a evoluat la zeci sau sute de metri înălțime legat cu o sfoară banală de pământ. Erau sute de zmeie ce au luat parte la primul astfel de festival de la noi.
Încurajați de bucuria celor mici și mari care au asistat la spectacol, organizatorii au hotărât să continue manifestările cultural-educative și de recreere cu o nouă ediție.
În acest sfârșit de săptămână, din nou vor zbura inariptele de hârtie în cadrul „Festivalului Internațional de Zmeie”.
Dar totul a început cum nu se poate de bine cu o întâmplare culturală de cel mai înalt nivel.
Scriitorul rus Mihail Șîșkin ce domină de un timp topurile literare a avut o întâlnire cu publicul timișorean în care s-a vorbit despre literatură, viață, copilărie, credință și sigur că… despre zmeie.
La Universitatea de Vest cei ce sunt îndrăgostiți de literatura bună l-au avut față în față pe celebrul autor rus care a fost incitat la vorbă de scriitorul Cristian Pătrașconiu, alături de care s-a aflat traducătoarea în limba română a majorității romanelor deja cunoscute la noi, Antoaneta Olteanu.
Mihail Șîșkin s-a născut în 1961, la Moscova, unde a și făcut studii filologice de limba germană și engleză. Face parte din acei scriitori ruși ce au plecat din din Rusia ca țară, dar nu pot pleca din limba rusă. Chiar dacă scrie eseuri, articole în germană sau engleză nu poate trece la scrierea unui roman decât în limba rusă. Dar, ca un fapt ciudat, tocmai depărtarea de locul natal îl face să aibe impresii amestecate despre limba maternă. A păstrat-o în memorie mai bine fără să o audă zilnic în jur. Poate folosi partea ei veche și curată fără neologismele la modă la Moscova. Dar în egală măsură declară că: „Rusa este duşmanul meu personal“.
„Dacă vei scrie foarte corect, nu vei reuşi niciodată să spui nimic, pentru că toate cuvintele corecte sunt moarte. Ca să poţi să spui ceva, trebuie să faci mai întâi ca acele cuvinte să renască. Iar acest lucru nu este posibil decât dacă le pronunţi sau le scrii cumva greşit, iar să vorbesc incorect nu pot s-o fac decât în limba mea maternă.
… Sarcina acestui duşman (limba rusă) este să nu mă lase să spun ceea ce vreau să spun. De aceea, eu îi percep pe traducătorii mei ca pe nişte camarazi de arme, pentru că ei se luptă, la rândul lor, în limba lor. Iar eu mă lupt cu limba mea maternă până când înving, iar această luptă poate să dureze mulţi ani. În această luptă pe care o duc, nu poate exista niciun compromis, în timp ce traducerea este, la urma-urmei, o artă a compromisului – eu nu pot decât să sper că traducătorul va izbândi, dar deja nu mai am cum să-l ajut. Atunci când oamenii vin la mine şi îmi mulţumesc pentru cartea care a fost tradusă în română, înseamnă că traducătorul a reuşit să facă o treabă bună”, crede Șîșkin.
Este singurul scriitor care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti: Russkii Buker, în 2000, pentru romanul Luarea Ismailului (Vziatie Izmaila), Naţionalnîibestseller, în 2005, pentru romanul Părul Veneri(Venerin volos), şi Bolşaia Kniga, în 2011, pentru romanul Scrisorar. În afara premiilor naţionale, a fost recompensat şi cu prestigioase premii internaţionale: Premiul Cantonului Zürich, în 2000, Prix Du Meilleur Livre Étranger (secţiunea eseu) în 2005, Premiul Grinzane Cavour, în 2007, Premiul internaţional pentru literatură Haus der Kulturen der Welt, în 2011. Trei dintre romanele lui Șișkin au fost dramatizate şi puse în scenă: Venerin volos, la Atelierul Piotr Fomenko, Vziatie Izmaila, la Teatrul Most, iar Scrisorar, la Teatrul de Artă Cehov din Moscova.
Din 1995 trăieşte în Elveţia, unde reușește aceea detașare necesară pentru a se dedica mai atent scriierilor sale. Dacă pune o anumită distanță între el ca autor și subiectele sale parcă le vede mai bine.
Întrebat despre receptarea scrierilor sale, Mihail Șîșkin crede că operele literare pot fi asemuite cu o transfuzie de sânge.
„Eu compar scrisul din Rusia cu o transfuzie de sânge, fiindcă dau cititorului cel mai preţios lucru pe care îl am, lucrul cel mai dătător de viaţă.
Dar și acest lucru presupune pericole. Așa cum sunt mai multe grupe de sânge ce pot salva, în aceiași măsură sunt și grupe ce pot face rău sau chiar ucide. Nu oricine este compatibil cu un anumit fel de literatură. Pentru unii este exact ce trebuie iar altora poate dăuna.
Pentru a nu aluneca de tot în seriozitatea profundă dialogul a avut și momente mai ludice dar la fel de veridice.”, spune scriitorul rus.
Rând pe rând ca într-un joc Mihail Șîșkin a răspuns la câteva întrebări fulger sintetizate cam așa:
-preferă cafeaua în locul ceaiului
-preferă snookerul ca sport dar și tradiția, Rahmaninov este de asemenea preferat la întrebarea despre muzică.
-preferă internetul în dauna democrației ( în glumă a adăugat că fără democrție se poate trăi)
Dar nu la fel de tranșantă a fost la alegerea între Putin și Nabukov. A preferat să trecă la alt subiect. Se pare că inhibițiile politice sunt mai mari decât cele casnice. La întrebarea despre femei a răspuns sincer, cu toate că soția dânsului se afla în sală.
Un autor de mare forță universală s-a prezentat în fața timișorenilor cu câteva din problemele sale.
Ca scriitor a încercat permanent să răspundă la o întrebare simplă „Ce e cu moarte?”. Fiecare din romane este câte un răspuns, dar specific vârstei la care l-a scris. Într-un fel răspunzi la 16 ani și total diferit la 50. Romanul este un răspuns al vârstei respective.
