Sentința retrogradării! ACS Poli se prezintă la Chiajna cu 12 seniori

140

Ca și retrogradată din Liga 1 de fotbal, ACS Poli abordează cu moralul la pământ ultimul joc al calendarului. Sâmbătă, la Chiajna, timișorenii joacă doar pentru că trebuie și pentru că mai există un dram de speranță pentru salvarea de la retrogradare.

Timișoara este cu un picior și jumătate în eșalonul secund și sentința va veni sâmbătă, în ultima rundă a Ligii 1. Șansele de salvare sunt legate de un concurs de împrejurări: victorie la Chiajna și înfrângere a Voluntariului la Juventus București. Lucru puțin probabil și pe care îl recunosc și fotbaliștii timișoreni.  ”Mergem la Chiajna să câștigăm și să încercăm să îi mulțumim lui Rică că a stat cu noi în perioada asta foarte grea. Nu știu ce îmi va aduce viitorul, poate plec la altă echipă sau poate rămân. Am înțeles că se vrea promovarea în caz că retrogradăm”, a spus Bîrnoi.

În aceste zile lotul ACS-ului s-a subțiat vizibil și vor fi serioase probleme în a alcătui un prim 11 pentru partida cu Concordia. Vașvari, Țigănașu și Ciucur și-au rupt la LPF contractul cu clubul, iar Roman și-a luat liber pentru un eveniment în familie. Acestora li se vor adăuga și jucătorii cu probleme medicale. Ca atare doar 12 seniori va avea Neaga la Chiajna, restul urmând a fi completat cu juniori.

”Sâmbătă pe bancă vor sta doar un senior și restul juniori, vom fi 18. Restul de jucători nu ne putem baza pe ei: Vașvari, Țigănașu, Ciucur au fost declarați liberi de contract Popovici, Străuț, Haruț sunt accidentați, Roman merge la un botez și nu vine. Caracterele se văd în momentele grele. Aș dori să ieșim cu fruntea sus din acest play-out.

La fotbal se poate schimba situația de la un minut la altul, noi mai sperăm. Încercăm să ne jucăm șansa la București, chiar dacă sunt probleme mari de efectiv. Eu spun că în acest play-out toți am dat 100%, atât s-a putut. După acest meci se va trage linie și vom vedea ce va fi. Important e că s-au găsit resurse pentru a continua și în liga secundă. E un punct important această decizie”, a explicat Neaga foarte probabil la ultima conferință în calitate de antrenor al ACS-ului.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.