Cele şapte vaporaşe care vor ajunge pe râul Bega au fost deja botezate, în lipsă. Chiar dacă nici măcar primul nu a ajuns încă la Timişoara, primarul Robu s-a grăbit să le găsească denumiri. Astfel, cele şapte ambarcaţiuni vor purta nume istorice.
„Am stabilit denumiri pentru cele şapte vaporaşe. O să aibă denumiri diferite. Am considerat să mergem pe numele unor personalităţi istorice. Burebista, Decebal, Traian, Huniade, Savoya, Economu şi Glad. Remarcaţi că am luat din toate perioadele istorice cheie câte o personalitate. Evident că apare şi numele celui care a condus armatele române, în 3 august 1919, în Timişoara. Ideea de a merge pe personalităţi mi-a aparţinut, dar am discutat şi cu colegii”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Primele două vaporaşe sunt gata şi se lucrează la cel de-al treilea. Termenul de livrare a acestor mijloace de transport este 30 iunie 2016. Costul celor şapte ambarcaţiuni se ridică la 2,5 milioane de euro, iar banii provin din bugetul local. Ele vor avea 50 de locuri, internet şi toalete şi vor circula pe Canalul Bega de la Uzina de Apă până la podul Modoş.
Citiţi şi:
Începe procedura de achiziţie a utilajelor de mentenanţă a vaporettelor