Jaf în vila unui important om de afaceri din vestul țării. Soția și copilul, amenințați cu cuțitul și legați

1291

Neobişnuitul jaf căruia i-au căzut victime copilul şi soţia lui Remus Cotuţ, managerul general pe Europa al companiei britanice Faist Mekatronic, cunoscut furnizor de componente pentru infrastructura telecom şi industria auto, s-a petrecut în după-amiaza de 14 mai a.c., la Oradea.

Sub pretextul că „dăunează” anchetei, organele judiciare au ţinut ascunsă o tâlhărie deosebit de gravă, comisă în plină zi, într-o casă dintr-o zonă abundent populată a Oradeei.

Managerul, cunoscut în viaţa publică şi ca pilot de raliuri, devenit chiar campion anul trecut, şi soţia sa, proprietara unei florării, locuiesc, împreună cu băieţelul lor de 6 ani, în cartierul Oncea, într-o zonă retrasă, pe o stradă privată ce deserveşte câteva proprietăţi depărtate de drumul principal.

În ziua respectivă, spun sursele Bihoreanului, Mădălina Cotuţ era singură cu copilul. Se întorsese cu acesta de la şcoală şi a deschis poarta cu telecomanda, ca să intre cu maşina în curte, fără să vadă că în urma ei s-a furişat un individ îmbrăcat în negru, cu mănuşi, cagulă pe faţă şi înarmat cu un cuţit. Odată pătruns, necunoscutul a înşfăcat copilul şi i-a pus cuţitul la gât, cerându-i femeii să intre toţi în casă.

Înăuntru, bărbatul ar fi legat băiatul de masă, după care i-a cerut mamei să-i arate unde sunt bunurile de valoare, bijuteriile şi banii. Când a obţinut ce-a vrut, a băgat totul într-o geantă, apoi a luat cheile maşinii de teren, un Range Rover, încercând să plece. Cum n-a reuşit să-i pornească din prima motorul, i-a cerut femeii indicaţii şi, odată ce le-a primit, s-a făcut nevăzut, din fericire fără să-şi rănească victimele.

Chemaţi de urgenţă, poliţiştii n-au găsit prea multe urme. Indiciile conduc spre ipoteza că bărbatul a avut cel puţin un complice, împreună cu care i-ar fi urmărit pe cei doi soţi, ca să le afle obiceiurile, dar cel care a dat atacul a purtat permanent cagulă şi mănuşi. În zonă nu au fost amplasate camere de supraveghere, aşa încât să-i poată fi surprinsă faţa în cazul în care, până să ajungă la locul faptei, ar fi umblat fără mască.

Citește întreaga poveste pe ebihoreanul.ro

foto – ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.