Un cioban din Alba, care locuieşte în Munţii Şureanu, a dat în judecată Parlamentul European şi Consiliul European la Tribunalul de pe lângă Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, instituţii pe care le acuză că nu depun suficiente eforturi pentru a stopa sau atenua fenomenul schimbărilor climatice.
Petru Vlad locuieşte în cătunul Călene, are 50 de ani, deţine în gospodărie 19 vite şi 150 de oi şi s-a ocupat cu creşterea animalelor de când se ştie. Ciobanul susţine că schimbarea climei, determinată de creşterea temperaturilor, se poate observa de la an la an, el fiind nevoit periodic să urce mai sus pe munte pentru a putea duce animalele la păscut sau pentru a găsi apă.
”An de an, temperaturile sunt în creştere, nu mai este suficientă apă pentru bovine şi oi. Trebuie să-mi iau bovinele de la 600 metri altitudine până la 1.400 metri pentru ca iarba decentă să treacă, dar mai ales pentru apă. Iar mai departe nu pot duce animalele, pentru că la peste 2.000 de metri nu mai e decât cerul”, spune ciobanul.
”M-am născut ţăran şi ţăran mor. Noi aici ne ocupăm cu agricultura şi creşterea animalelor, după care trăim, vaci, oi, porci. Suferim de o boală care se numeşte «neajutorare», în faţa statului şi în faţa naturii. Problema principală este lipsa ploilor. Atunci când vin sunt agresive, cu gheaţă, distrug recoltele şi afecteazi animalele. Aş dori ca şi copiii mei să aibă un viitor aici pe pământul unde stăm, să nu mai plece cum am plecat eu în ţări străine să muncească. Am ajuns ca din vară să intrăm direct în iarnă şi apoi din iarnă în vară. Nu avem apă la recolte, la animle. Trebie să plecăm unde găsim apă”, spune Petru Vlad. Acesta a mai precizat că a semănat 1.200 de kilograme de cartofi, iar dacă nu plouă nu va scoate nici 500 de kilograme la toamnă.
Citeste întreaga poveste pe adevarul.ro