O propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, a fost înregistrată la Camera Deputaților pentru dezbatere. Potrivit acesteia, mii de persoane vor trebui să-și schimbe documentele personale.
Totul se datorează modificării denumirii localităților/orașelor în care aceștia trăiesc. Proiectul face referire la persoanele care locuiesc în localitățile care conțin litera î. Aceasta va fi înlocuită cu â.
Proiectul a fost aprobat de Camera Deputaților, iar pentru a intra în vigoare mai trebuie adoptat de Senat, promulgat de Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.
Sunt vizați și cei care stau pe o stradă a cărei denumire conține litera î. Mai exact, se dorește schimbarea denumirilor unităților administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii şi judeţe), astfel încât să se respecte regulile de scriere trasate de către Academia Română.
Potrivit avocat.net, pentru a nu genera aglomerea instituțiilor statului, inițiatorii acestui proiect propun ca modificarea denumirii localității din actele persoanelor ce locuiesc în acestea să se facă doar la expirarea documentelor.
Astfel, românii care locuiesc în localitățile ce-și vor schimba numele nu vor fi nevoiți să preschimbe actele personale înainte de expirarea valabilității acestora. Totodată, toate actele oficiale emise până la data la care intră această propunere legislativă în vigoare își vor păstra valabilitatea.
sursa: bugetul.ro