S-a încheiat curățenia de primăvară. Au fost colectate peste 2500 de tone de deșeuri, cu 25% mai mult decât în 2017

79

Duminică, 13 mai, s-a încheiat campania de curățenie de primăvară în Timisoara. 2676 de tone de deșeuri au fost colectate în cadrul acestei campanii, cu 500 de tone mai mult decât în 2017. Din această cantitate, doar 9,5 tone reprezintă deșeuri recuperabile – plastic, carton, metal și anvelope.

Pentru buna desfășurare a campaniei, RETIM a mobilizat săptămânal pe perioada desfășurării acesteia, de luni până sâmbătă, o flotă de zece autovehicule. În cele patru duminici dintre 16 aprilie și 13 mai pe traseele din Timișoara au intervenit câte 24 de autovehicule RETIM care au colectat numai deșeurile depuse în cadrul acestei campanii.

Ca în fiecare an, RETIM a agreat cu Primăria Municipiului Timișoara un program de colectare care a fost transmis populației. Acesta nu a fost însă respectat în totalitate de către cetățeni, fiind necesare frecvent intervenții în afara graficului, cu reveniri pe traseele pe care au fost depuse deșeuri după data de colectare programată sau înainte de această dată.

Regulamentul campaniei nu s-a respectat nici când a venit vorba despre tipurile de deșeuri care se puteau colecta și modul de depozitare al acestora. În multe cazuri deșeurile au fost depuse amestecat, făcând imposibilă selectarea lor la punctul de colectare. De asemenea, deșeurile vegetale provenite din toaletarea copacilor au fost tăiate la maximum 1 m lungime și legate în snopi, așa cum prevede regulamentul, doar în proporție de aproximativ 10%, făcând foarte dificilă ridicarea lor de către agenții de salubrizare.

În plus, chiar și instituțiile și societățile juridice au depozitat în ultimele săptămâni deșeuri pentru a fi colectate în cadrul acestei campanii destinată doar persoanelor fizice. RETIM a colectat și aceste deșeuri pentru a asigura curățenia pe străzile Timișoarei.

Având în vedere cantitatea de deșeuri mult mai mare decât cea din anii trecuți, dar și nerespectarea graficului de colectare și a regulamentului de către populație, colectarea s-a desfășurat câte unsprezece ore pe zi.

“Am depus eforturi semnificative pentru buna desfășurare a campaniei. Am adaptat rapid modul de operare din teren așa încât să depășim toate neregulile care au apărut, de la depozitarea deșeurilor nepermise în campanie, la volumul de colectat mult sporit și în special la nerespectarea graficului de colectare de către cetățeni. Am mobilizat o flotă largă, am crescut efectivul de personal și am crescut numărul orelor lucru. Aceasta este ultima campanie de acest tip, din toamnă vom desfășura colectări de deșeuri voluminoase și periculoase trimestrial, în containere și prin aportul voluntar al cetățenilor” au declarat reprezentanții RETIM.

Odată cu finalizarea campaniei de primăvară este interzisă depozitarea deșeurilor în spațiile publice neamenajate în acest scop. De asemenea, RETIM nu va mai colecta în nici o situație deșeurile voluminoase precum mobilier, covoare, saltele și nici deșeuri periculoase precum baterii, acumulatori, ambalaje de lacuri și uleiuri. Acestea se vor pastra în gospodării până la anunțarea următoarei campanii care se va desfășura după noul sistem de colectare în containere dedicate care se vor amplasa în toate cartierele orașului după un grafic care se va anunța în prealabil. Fiecare cetățean va fi responsabil să aducă deșeurile la punctele de colectare și să le depună în containere. Depozitarea acestora pe spațiile publice pentru a fi colectate nu va mai fi permisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.