Şeful Direcţiei Regim Permise, Florin Cătană, a anunţat că începând cu data de 20 mai se va introduce noţiunea de suspendare a înmatriculării autovehiculului, operaţiune care constă în interzicerea temporară a folosirii acestuia pe drumul public, conform Agerpres.
„A fost emisă anul trecut ordonanţa 14/2017, noutăţile fiind că, prin acest act normativ, începând cu data de 20 mai se introduce noţiunea de suspendare a înmatriculării autovehiculului, operaţiune care constă în interzicerea temporară a folosirii acestuia pe drumul public. Modificările legislative vin pe fondul transpunerii unui pachet legislativ european, dar şi pe fondul solicitării foarte multor cetăţeni cu privire la finalitatea procesului de transcriere a autovehiculului în Registrul Naţional de Evidenţă”, a spus Cătană, miercuri, într-o conferinţă de presă la sediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
El a precizat că acest lucru nu echivalează cu o radiere şi că înmatricularea rămâne valabilă, numai că autovehiculul nu mai poate fi utilizat până nu se remediază motivul pentru care a fost dispusă măsura suspendării.
„Această măsură operează în două situaţii la acest moment, respectiv lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice sau anularea acesteia de către autoritatea abilitată, precum şi netranscrierea înmatriculării vehiculului pe numele noului proprietar într-un termen de 90 de zile, spre deosebire de vechea legislaţie care prevedea un 30 de zile pentru această operaţiune”, a mai spus Cătană.
Şeful DRPCIV a mai arătat că în ambele situaţii suspendarea înmatriculării încetează automat în momentul în care se remediază motivul pentru care a fost dispusă.
„Aceste operaţiuni erau necesare, întrucât sunt foarte multe situaţii în care autovehiculele au fost vândute unuia, a doi sau trei proprietari, niciunul dintre aceştia nefinalizând formalităţile de înmatriculare, motiv pentru care amenzile, toate problemele se duceau către fostul proprietar care practic nu avea niciun control asupra înmatriculării vehiculului, ulterior. Prin acest mecanism ne asigurăm că noul proprietar va înţelege, am simplificat procedurile de înmatriculare, au fost eliminate taxele de înmatriculare, au fost eliminate taxele, practic nerămânând decât contravaloarea documentelor”, a afirmat Florin Cătană.
sursa: capital.ro