Perechile de aur ale Devei, premiate de primarul Florin Oancea. Foto

166

Ieri, Palatul Magna Curia din Deva a fost gazda unui eveniment mai puţin obişnuit. Aici s-a desfășurat o festivitate emoționantă, dar și grandioasă.

În Sala Şemineului s-au întâlnit cele mai longevive cupluri – atât din municipiul de la poalele cetăţii, cât şi din localităţile aparţinătoare – care au împlinit 50 de ani de căsătorie, și au fost premiate de edilul Devei, Florin Oancea.

Evenimentul a coincis şi cu „Ziua Internațională a Familiei”, care se celebrează anual în data de 15 mai. Peste o sută de cupluri din Deva, Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică sau Cristur, care au împlinit sau împlinesc, anul acesta, cinci decenii de căsătorie, au participat la festivitate.

La “Nunta de Aur” a cuplurilor de la Palatul Magna Curia au mai fost prezenţi și cei doi viceprimari, Ovidiu Moș și Răzvan Mareș, alături de prefectul județului, Fabius Kiszely, care le-au urat vârstnicilor prezenți „Viață lungă și frumoasă!”.

Simbolic, fiecare cuplu a primit, din partea municipalității, pe lângă diplomă, câte un buchet de flori și un plic cu 500 de lei.

„Este frumos și emoționant să sărbătorești o jumătate de secol împreună. Se spune că, abia la 50 de ani, căsnicia își dovedește, cu adevărat, rezistența. Dacă fac un calcul, dumneavoastră v-ați căsătorit exact în anul în care eu m-am născut și ați rezistat împreună atâția ani, dovedind că, de fapt, adevărata nuntă are loc în inimă și nu în sala de bal ori la Casa Căsătoriilor. Sunteți adevărate modele de viață pentru mine, dar și pentru întreaga noastră comunitate”, le-a spus primarul Florin Oancea, cuplurilor longevive.

Festivitatea a continuat cu valuri de şampanie, cu dans, muzică, dar şi cu o tombolă cu premii. Muzica ușoară și cea populară i-a invitat pe sărbătoriţi pe ringul de dans, după ce au ciocnit o cupă de șampanie. Premiile tombolei au constat în șase torturi și patru cine romantice,ele fiind acordate prin tragere la sorţi.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.