Timbrul vocii lui, cunoașterea fenomenului sportiv, vasta cultură generală și fair-play-ul au fost caracteristicile celui mai mare comentator de sport pe care l-a avut România.
De la generația ”Guadalajara”, a lui Dobrin (care n-a jucat în Mexic, doar Angelo știe de ce, dar a dus cu el secretul în mormânt), Dembroschi, Dinu, Lucescu și Dumitrache, la cea a lui Iordănescu, Dudu Georgescu și Sameș. Apoi la naționala lui Lucescu, atunci când starurile erau Balaci, Bölöni, Ștefănescu, Lung și Cămătaru.
Apoi, pentru șase ani, firul s-a rupt. În plină campanie de calificare, în meciul de la Stockholm, comentatorul a avut un curaj nebun. A afirmat, în plină epocă ceaușistă, că jucătorii care sunt la apogeul carierei ar trebui lăsați să joace ”afară”, de unde aveau, toți, oferte! Balaci, de exemplu, era curtat intens de Milan. Acela a fost, pentru șase ani, ultima apariție la microfonul TV pentru Cristian Țopescu.
A ratat astfel tocmai finala de la Sevilla, când Steaua, de care a fost, contractual și sufletește, legat mereu, a urcat pe Everestul fotbalului românesc.
A revenit tot într-o finală de Cupa Campionilor, când Steaua lui Hagi n-a putut ține piept marelui Milan al tripletei olandeze.
După atâția ani și atâtea generații, momentul de vârf, în plan fotbalistic, al lui Țopescu a fost Mondialul din America. Atunci când, pentru prima și, poate, singura dată în istorie am visat că putem fi campionii lumii.
Neînțelegând uciderea lui Andres Escobar, nenorocitul columbian vinovat de păcatul unui autogol, Cristian Țopescu s-a retras apoi spre sporturi care produc mai puțină patimă. A fost, de altfel, un pasionat și specialist polisportiv.
”Excepțional exercițiul Nadiei Comăneci. Parcă niciodată inimile noastre n-au vibrat cu atâta emoție ca în fața acestei demonstrații de artă a unei fetițe de 14 ani. 10!”.
Cei care aveți peste 50 de ani vă amintiți cu siguranță. Montreal ’76. Cei care n-ați prins acele vremuri, căutați pe YouTube.
Cristian Țopescu s-a dus, acum, la Ceruri. Avea 81 de ani și l-am văzut ultima dată la final de noiembrie, la marea gală a sportului românesc, de la Ateneu. Invitat pe scenă, a pășit rar, greu și ajutat. Dar zâmbetul și vocea i-au fost aceleași.
Odihnește-te în pace, Comentatorule!