Parcă văd Timișoara de pe Bega, în anul 2021, când urbea noastră va fi Capitală Europeană a Culturii, îmbarcat într-unul din mândrele vaporașe cumpărate de Primărie în 2015 și 2016. Urc la stația de la Solventul, alături de turiști austrieci, nemți, spanioli, olandezi, japonezi și francezi, dotați cu hărțile orașului și diverse trasee culturale.
O voce din difuzorul de la bordul vaporașului, cu traducere în engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană și rusă, ne urează bun venit și ne anunță că traseul nostru va dura circa o oră.
Primul obiectiv pe care-l putem admira, pe malul stâng, este ruina fostului combinat ”Solventul”. Urmează, tot pe malul stâng, clădirea în paragină a Fabricii de Țigări, monument istoric.
După 10 minute vocea din difuzor ne atenționează că ”pe malul drept, puteți vedea urmele salbei de ștranduri ale orașului, funcționale până în anii 90 și ceea ce a mai rămas din clădirea administrativă a uneia din bazele sportive”.
După alte 5 minute ni se atrage atenția că tot pe partea dreaptă este amplasată superba clădire a Palatului Apelor. În stînga puteți servi mici și bere la restaurantul cunoscut de timișoreni sub denumirea de ”Vaporul”. Desertul se poate savura ceva mai în față, după ce treceți de pod, pe dreapta, la ”Flora”, de pe terasa căruia aveți o splendidă panoramă a Catedralei Mitropolitane, simbolul orașului.
Următorul obiectiv, pe malul drept, Universitatea Politehnică Timișoara, cunoscută în toată lumea, și Universitatea de Vest. Pe stânga, admirați Parcul Rozelor, care rivalizează cu cele similare din marile orașe ale Europei.
O altă zonă verde a orașului, tot pe partea stângă, este Parcul Copiilor. Imediat după pod, pe dreapta, zona orașului cunoscută sub numele de ”Băile Neptun”, iar pe stânga vestigiile fostului colos al industriei ușoare timișorene, ”Industria Lânii”. Pe aceeași parte puteți vedea Piața ”Badea Cârțan” și o altă amintire în paragină a industriei din perioada cunoscută drept ”Epoca de aur”: Fabrica 1 Iunie.
Ne apropiem de finalul traseului nostru pe Bega și încheiem salba de ”perle” plasate de-a lungul canalului cu ruina unui vechi depozit de materiale, de pe malul drept și o altă ruină industrială de pe vrema ”anilor lumină”, Fabrica de Pielărie.
Traseul nostru se încheie cu Uzina Hidroelectrică Timișoara, clădită cu peste 115 ani în urmă, care ar fi trebuit să fie muzeu de multă vreme.
Ajunși la capătul traseului, ghidul ne invită să facem un tur al oraşului, pe două roți, cu bicicletele aflate în stația debarcaderului, vopsite în galben-roșu, noile culori ale Timișoarei date de echipa fanion a orașului, Ripensia, campioană națională și câștigătoare a Cupei României în ultimile două ediții, participantă în cupele europene până la faza semifinalelor.
Finalmente, n-ar fi un scenariu imposibil, ba încă se poate lucra la el dacă vrem ca 2021 să nu ne prindă nepregătiți, cum s-a întâmplat de atâtea ori!