Timișorenii, alături de Carina, tânăra de 17 ani care are nevoie de o operație pe creier pentru a trăi. Câți bani a strâns Mitropolia Banatului

395
carina

Mobilizare impresionantă a timișorenilor pentru Carina, tânăra artistă olimpică care are nevoie urgent de o operație pe creier pentru a trăi, într-o clinică specializată din Italia. Printre cei care au organizat evenimente caritabile pentru strângerea sumei necesare de 25.000 de euro pentru efectuarea intervenției chirurgicale s-a numărat și Mitropolia Banatului.

Astfel, săptămâna trecută a fost organizat un concert caritabil la Filarmonica Banatul, susținut de orchestra simfonică a filarmonicii, organizat de Arhiepiscopia Timișoarei și Asociația Pro Philharmonia. La eveniment au participat o mulțime de oameni inimoși care, prin achiziționarea unui bilet, au făcut o donație pentru acest caz umanitar, demonstrând că solidaritatea și compasiunea nu fac parte doar dintr-un glosar de lingvistică.

De asemenea, la recomandarea mitropolitului Banatului, parohiile timișorene s-au raliat la acest demers caritabil, susținând inițiativa de colectare de fonduri. „Printr-o dăruire pilduitoare, preoții și credincioșii parohiilor noastre timișorene, au reușit să adune, într-un timp record, suma de 40000 de lei, sumă ce a fost pusă la dispoziția familiei. În felul acesta se arată că oamenii Bisericii nu sunt insensibili la suferința umană și că, printr-o mobilizare cu adevărat exemplară, se pot realiza lucruri extrem de necesare pentru salvarea unei vieți”, spune părintele Ionel Popescu.

Carina Andreea Udriște este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, o tânără instrumentistă distinsă cu numeroase diplome, premii naţionale şi internaţionale în cadrul unor concursuri la care s-a făcut remarcată prin recitalurile sale la flaut. Eminenta elevă este olimpică la flaut, matematică și religie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.