Noi metode de furt din autoturisme! Ce a pățit un bărbat care se întorcea din vacanța de 1 Mai

351

Un buzoian a povestit pe Facebook cum a ajuns victima unei tâlhării, în ziua de 1 Mai, chiar în timp ce se afla alături de copii în autoturismul său parcat într-o benzinărie dintre Buzău şi Bucureşti.

Bărbatul povesteşte că i s-au tăiat cauciucurile maşinii, fiind nevoit să sune la 112 pentru ajutor.

„Cum poţi fi prăduit ca în vestul sălbatic, la final de vacanţă! Sinesti, E85, Bucureşti – Buzău. În această seară am oprit într-o parcare, pe drumul Buzau-Bucureşti, pentru o pauză de la condus. Am urcat în maşină când am văzut că cea din faţa mea, oprită şi ea în parcare, a plecat. Nu am avut un sentiment Ok, o bănuială mi-a zis să mă car. Fix în acel moment am văzut oameni ieşind din pădurea de pe marginea drumului, venind spre maşină în viteză. Eram deja înăuntru şi am văzut cum un tânăr era deja ghemuit în spatele maşinii. Am blocat uşile, am plecat în viteză şi am sunat la 112. Mi s-a făcut legătura la Poliţie, care mi-a spus că sigur am roata înţepată şi o maşină care sigur mă urmăreşte. Deci ştiau. În timp ce vorbeam cu ei la telefon, mi-a apărut în bord mesajul de pană pe spate, dreapta”, scrie Mihai Răzvan Moraru pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, povesteşte bărbatul, a ajuns la o benzinărie din Voluntari, unde a oprit pentru a îşi umfla roata. Tot acolo s-a întâlnit şi cu poliţiştii. Mi-au spus că am avut noroc, pentru că alţii, în zilele trecute nu au fost la fel de norocoşi. Au fost bătuţi, jefuiţi„, spune Moraru.

Practic, după ce şoferul descoperea problema la roţi, oprea autoturismul pentru verificări, iar hoţii care îl urmăreau atacau. „E clar că erau pregătiţi să atace, dar urcându-mă în maşină au înţepat roata dreaptă spate pentru a mă prinde mai târziu. Acea secunda în care am decis să intru în maşină a fost diferenţa între a fi lovit sau a scăpa. Am aflat în seara aceasta că mai nou aruncă cu diverse obiecte în faţa maşinii, când nu e trafic mare, pentru a provoca o ieşire în decor şi a jefui. Se pare că Sineşti nu e un caz izolat. A1, A2, Carrefour Voluntari, Fundeni, Mamaia, Sibiu şi lista continuă. Înţeleg ca mulţi dintre voi aţi depus plângeri, nerezolvate până astăzi.”

Inspectoratul de Poliţie Ialomiţa face verificări în legătură cu aspectele sesizate, existând, până la acest moment, un cerc de suspecţi. De altfel, în zona respectivă au avut loc două situaţii similare. „Vorbim despre furturi din autoturisme. În zona respectivă este o zonă împădurită, este şi o parcare pe marginea părţii carosabile. Acolo, de la începutul anului avem două furturi din auto sesizate, o persoană reţinută. Noi am intensificat patrulările în zona respectivă, patrule care efectuează şi filtre chiar în parcarea respectivă în intervale de timp stabilite când este traficul aglomerat,” a declarat inspector principal de poliţie, Andreea Loghin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţia Ialomiţa.

Potrivit unor surse judiciare, din date a reieşit că autorii celor două fapte sunt localnici. Şoferii sunt sfătuiţi să îşi ia minime măsuri de siguranţă atunci când îşi opresc autoturismul într-o parcare şi să sune la numărul de urgenţă 112 atunci când se află în situaţia de a deveni victimele unor infracţiuni.

„Recomandăm şoferilor ca atunci când se întâlnesc cu asemenea gen de fapte să apeleze la 112 chiar dacă li se întâmplă dumnealor sau dacă observă în altă parte. Să nu oprească în zone neiluminate, neasigurate unde anumite persoane ar putea profita de neatenţie şi să le sustragă bunuri. Să nu ia la ocazie persoane necunoscute”, a mai spus Loghin. De la începutul anului până în prezent, pe raza judeţului Ialomiţa, au fost înregistrate 61 de infracţiuni de furt din maşini, fiind luate măsuri preventive împotriva a opt persoane.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.