Valea morilor mânate de apa Rudăriei merită o mult mai îndelungată oprire și cercetare atentă a tot ce este atât de autentic și de patriarhal. Morile din lemn sunt doar o mică parte din bogăția etnografică a locurilor încărcate de istorie și legende locale. Aprope orice cot al râului sau orice stâncă ascunde câte o poveste demnă de a fi ascultată cu atenție. Chiar dacă lumea s-a modernizat mult și a intrat și aici în epoca grabei și a alergatului după treburile zilnice, tot se mai găsește câte un paore mai în vârstă ce are vreme să destăinuie câte ceva. Nu trebuie grăbit, ci lăsat în ritmul lui. Iar, încet-încet, își va da drumul la sacul cu vorbe sfătoase. Pentru cei ce nu sunt din zonă trebuie un strop de atenție sporită ca să prindă toate înțelesurile mai greu de priceput în graiul local. Dar asta nu face decât să sporească farmecul givănitului cu un om înțelept. E un strop de efort ce merită însutit.
După ce în episodul trecut am făcut un scurt popas pe Valea Rudăriei, ce ar fi meritat să fie mult mai lung, într-unul din cele mai pitorești locuri din zona Almajului, să încercăm să deslușim numele acestei localități atât de vechi și renumite. Localitatea are multe sute de ani, dar numele actual și l-a căpătat doar în anul 1970, după unul din cei mai celebri fii ai săi.
Eftimie Murgu a văzut lumina zilei în acest sat de munte la 28 decembrie 1805 și a beneficiat de aerul curat și apa cristalină, care și acum sunt cam la fel.
Părinții săi sunt Samu Murgu, om al armelor de meserie ofițer în armata imperială habsburgică. Numele apare scris în acestă formă fiind tributar actelor oficiale din epocă ce se scriau în germană sau uneori chiar și în maghiară sau latină. Dar se poate bănui că de fapt de numea Samuilă sau chiar Simu (nume de-al locului) după alte surse. Despre mama micuțului se știe că se numea Cumbria Murgu (născută Pungilă). Ambii proveneau din familii destul de înstărite și cu oarecare educție pentru acei ani. Nașterea are loc în casa cu numărul 84 din Rudăria Caraș-Severin. Nașul tânarului avea să fie Madru Suta.
Micul Eftimie, ce tot din cauza grafiilor diverse din actelor folosite mai apare și sub forma maghiarizată de Murgu Euthim (sau Euthym) va începe școala primară chiar în sat. Aici îl are ca dascăl pe Ion Mazaran ( Măzăran) ce preda după moda veche a școlilor confesionale ortodoxe în limba slavonă (slava veche folosită în bisericile răsăritene).
Dar pe la zece ani (în anul 1815) părintele său este detașat la Caransebeș la cazarma centrală a regimentului de graniță. Își continuă studiile la Caransebeș având o aplecare deosebită spre științele umaniste. Din această perioadă se pun bazele vastelor sale cunoștiințe de limbi străine. Este știut cu destulă exactitate că era un desăvârșit poliglot ce vorbea și scria pe lângă limba maternă română și în latină, maghiară, germană, greacă și slavonă. Toate școlile pe care le-a urmat le-a absolvit doar cu cu titlul de „Eminence”.
Așa cum am mai spus, părinții tânărului, având posibilități materiale, au considerat că merită să asculte de profesorii elevului ce au văzut în el un viitor strălucit. Vor trimite eminentul elev la Universitatea de la Szeged. Aici absolvă în anul 1827 facultatea de filosofie. Eftimie Murgu nu consideră că știe destule și hotărăște de a se înscrie și la Universitatea de la Pesta la Facultatea de Drept. După alți patru ani, în 1834, absolvă devenind doctor în drept universal.
Murgu este cunoscut destul de timpuriu în cercurile literare și istorice prin articolele sale documentate dar și foarte virulente.
În epocă erau foarte răspândite scrierile savantului maghiar de origine sârbă Sava Popovici Tekelija (Száva Thököly). Acesta avea o serie de teorii legate și de origine poporului român și a limbii sale. În ciuda tinereții sale Eftimie Murgu are curajul să conteste lucrările unanim acceptate ale înaintașului său. În 1830 începe activitatea științifică prin tipărirea lucrării sale „Combaterea dizertației” – (Wiederlegung) – ca răspuns împotriva defăimărilor ( cum le vedea Murgu) filosofului sârb.
În acea epocă învățământul superior românesc era la primii săi pași. La Iași se pun bazele unei Universități prin grija domnitorului Mihail Sturdza ce a încredințat acestă misie cărturarului Gheorghe Asachi. Astfel apare prima instituție de învățământ de nivel superior sub numele de Academia Mihăileană. Au fost aduși profesori din toate țările înconjurătoare, mai cu seamă de origine română ce urmau să predea cursuri de istorie, drept, chimie, matematică și arhitectură. Este precursoarea Universității din Iași iar mai apoi a Colegiului Național.
Aici sosește Eftimie Murgu în anul 1834 și pune bazele primului curs de filosofie în limba română. La 20 noiembrie 1834 deschide cursul de filosofie. Un merit deosebit al acestuia este că a închegat primele elemente de limbaj filosofic în limba română ce nu doar copiau cuvinte din alte limbi ci aveau legătură cu limba vorbită.
Tot la Iași se pare că a început și activitatea revoluționară ce nu avea să o abandoneze niciodată. Este inițiat în francmasonerie unde urcă repede în ierarhie până devine Venerabil al uneia din lojile moldovenești. Dar la fel de repede întră în conflict cu domnitorul Sturdza și cu Asachi pe care-i critică pentru unele concepții învechite.
Situația devine tensionată pentru tânărul profesor încât în 11 mai 1836 face o petiție către eforia școalelor (un fel de Inspectorat școlar al vremii) să-i fixeze cât mai grabnic examenele de final de an pentru a pleca din țară. Demisia îi este acceptată și pleacă la București.
La 8 decembrie 1837 este numit profesor de logică și drept roman la Colegiul Sfântul Sava de la București. Se implică trup și suflet în asociații revoluționare în Țara Românească. În data de 19 decembrie 1839 domnitorul Alexandru Ghica îi aprobă demisia și este sfătuit să treacă munții acasă în Banat pentru a nu fi arestat la București ca revoluționar și cetățean străin.
Dar după ce a reușit să scape pentru moment fuga nu a i-a asigurat și liniștea. Este anchetat pentru participare la mișarea revoluționară din Valahia începând cu 14 noiembrie 1840. Este unul din rarele cazuri în care un cetățean austriac este pus sub acuzare pentru ce a făcut într-o țară vecină. Este găsit vinovat și în 1841 este arestat de tribunalul regimentului grăniceresc din Caransebeș pentru participarea la mișcarea revoluționară din Țara Românească. Va fi prima arestare din lungul șir de procese și pușcării pe care le va vedea de-a lungul vieții. Dar se pare că regimul celor ce contestau ordinea de drept și statul nu era prea sever. Peste un an, la 21 septembrie 1841 este din nou om liber. Dar nu pentru mult timp.
Preotul Ioan Blidaru din Găvojdia face un denunț că Eftimie Murgu că ar agita spiritele românești împotriva ungurilor și integrității statului. În martie 1845 este din nou arestat și dus sub escortă la pușcăria „Neugebaude” din Buda. Se întoarce pe malurile Dunării unde a fost student de data acesta ca inculpat. Începe un lung șir de anchete și audieri de către judecătorii imperiali ce au avut o misiune grea cu cel ce era un versat jurist și avocat. Toate acuzațiile le răstoarnă cu multe argumente și lungi pledoarii. În 27 aprilie 1846 începe procesul lui Murgu la tribunalul regesc din Pesta, încheiat cu o sentință de 4 ani de închisoare.
Dar socotelile autorităților nu se vor potrivi cu realitatea. După doi ani începe acea primăvară ce avea să zdruncine din rădăcini toate structurile anchilozate încă în ev mediu al statelor europene. Revoluția pornită în Franța se răspândește cu repeziciune în tot continentul. Revoluția a început pe 15 martie 1848 cu ciocnirile sângeroase din Pesta și din Buda. Sunt acceptate cele 12 puncte solicitate de revoluționarii maghiari. Sub presiunea noilor autorități revoluționare ce se instalează la conducerea noului stat maghiar condus de Lajos Batthyanny sunt adoptate o serie de reforme, cunoscutele ca Legile din Aprilie. În 9 aprilie 1848 Eftimie Murgu este eliberat din închisoare și se alătură imediat cercurilor revoluționare.
În iarna anului 1848 Eftimie Murgu este din nou areastat. la 6 februaire procesul lui se reia. Cere răspicat să fie dus în fața împăratului. Amplele manifestații ale tineretului român din Pesta fac ca Murgu să fie eliberat la 9 aprilie. Imediat este contactat de Timotei Cipariu să conducă Adunarea de la Blaj. Dra refuză în favoarea altora.
În efervescența ce a cupris întreaga țară toată lumea își cerea drepturile. Românii din circumscripțiile Lugoj, Oravița și Făget îl aleg pe Murgu deputat în 24 iunie. Toși își pun mari speranțe în avocatul lor neînfricat. În 27 iunie prezidează adunarea de la Lugoj ce pune clar în acte oficiale, dolențele celor asupriți din acestă zonă. Pe 13 iulie revoluționarul devenit deputat înaintează ministrului de interne maghiar dorințele adunării de la Lugoj.
Marea adunare de la Lugoj avea câteva doleanțe foarte bine definite:
-înființarea unei armate populare române prin înarmarea poporului,
-organizarea Banatului ca un căpitanat general al Banatului,
-numirea lui Eftimie Murgu căpitan general al Banatului,
-recunoașterea limbii române ca limbă oficială în tot Banatul,
-independența Bisericii Române din Banat ce până atunci se afla sub controlul celei sârbe
În aprilie 1849 Eftimie Murgu votează, ca întreaga Dietă de la Debrecin, despărțirea definitivă de coroana habsburgică. Asta avea să fie una din viitoarele acuzații în urma căreia a fost condamnnat la moarte după înăbușirea revoluției.
În condițiile războiului dintre armata revoluționară și trupele imperiale ce dura de un an în 29 iunie 1849 Murgu ia drumul Ardealului unde ajunge în Apuseni la trupele conduse de Avram Iancu pentru a-I oferi noua variantă a legii naționalităților prin care maghiarii doreau atragerea de parte lor a răsculaților români din munți.
Pentru hotarârea cu care a votat împotriva conducerii de la Viena este arestat la 22 august și condamnat la moarte pentru „înaltă trădare față de monarhie”. Cum nimic nu era sigur și nu se intuia încă finalul revoluției pedeapsa i se comută la patru ani de închisoare pe care-i va executa în închisoarea din Iosefstadt din Boemia. Dupa ce iese din închisoare mai candidează o dată pentru funcția de deputat în Dietă și în 1861 este ales deputat de circumscripția electorală din Moravița. Toată perioada de după ultima întemnițare și-o dedică activității de avocat în baroul din Budapesta și scrierilor sale ce acoperarea teme foarte diverse de jurisprudență, lucrări sociale, drept internațional sau bisericesc sau de filosofie. Multele condamnări i-au măcinat serios sănătatea. Avea să sufere de pe urma deselor încarcerări de o seamă de boli.
În 1865 scrie ultima sa lucrare cu titlul „Despre memorandumul Congresului Sîrbesc”. Se stinge la domiciliul său din Budapesta pe 30 aprilie( 12 mai) 1870 când ar mai fi avut atâtea de scris.
Prin pierderea acestui „om fantastic cu caracter de bronz” Banatul și-a pierdut unul din cei mai serioși reprezentanți ai săi. Ideile sale antimonarhice și de dreptate socială aveau să fie duse mai departe de generația memorandiștilor și ai celor ce aveau să înființeze Partidul Național Român din Banat.
Demn de menționat faptul că la fiecare dată de 15 martie comunitatea maghiară din Timișoara începe seria de depuneri de coroane de flori la monumentele din oraș cu acest patriot român ce a fost în egală măsură și revoluționar maghiar și lider al românilor bănățeni.