Lovitură dură pentru români! Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a dezvăluit, în exclusivitate în emisiunea „Exces de Putere” de la Antena3, că se gândeşte la măsuri care să-i vizeze pe cei care s-au pensionat, dar care au şi salariu de la stat.
Ministrul Muncii a afirmat că se gândeşte la măsuri pentru blocarea cumulului pensiei cu salariul, pe care îl consideră incorect. Astfel, spune, ministrul, cei care s-au pensionat să se bucure de pensie, iar dacă îşi mai doresc un job să se reorienteze, eventual, către mediul privat. „Lucrul acesta va trebu să se încheie: să cumulezi salariul de la stat cu pensia de la stat. Pentru că, este clar, e un principiu incorect. Te-ai pensionat, la revedere! Poţi să te duci în privat, eventual. Cu siguranţă, vom lucra şi la această decizie”, a declarat ministrul Muncii.
Preiczarea vine după ce Guvernul a adoptat o ordonanță care modifică modul de calcul al pensiilor speciale și care se va aplica începând cu 15 septembrie.
Mihai Tudose a declarase că, începând cu 2018 – 2019, vârsta de pensionare ar putea crește „cu un an, doi”.
„Legislația europeană este una, fiecare țară își dimensionează fenomenul în funcția de vârsta, speranța medie de viață din țara respectivă. Când vom ajunge și noi cu speranța de viață la peste 80 de ani, stăm și noi de vorbă despre acest lucru. Deocamdată, o să mai crească cu un an-doi, probabil începând cu peste un an, peste doi ani”, a spus șeful Executivului.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, transmite că, din punctul său de vedere, regulamentul de sporuri în sistemul de sănătate trebuie revizuit, declarând că speră ca sindicaliştii care îi reprezintă pe cei din sectorul medical să fie de acord cu variante corecte de salarizare.
„Din punctul meu de vedere, Regulamentul de sporuri în Sănătate trebuie revizuit. Nu este normal ca un doctor de la Fundeni să aibă un venit mai mic decât un doctor de la Băileşti, doar pentru că acolo s-au acordat sporuri mai mari, după cum nu e normal ca secretara să aibă, în continuare, sporuri mai mari decât medicul. Asta se întâmplă, din păcate, în continuare, în foarte multe spitale.
Nu este necesară amendarea Legii salarizării, ci a Regulamentului de sporuri, unde sperăm ca sindicaliştii care îi reprezintă pe cei din sectorul medical sa fie de acord cu variante corecte de salarizare şi nu să urmărească doar interesul categoriilor de personal pe care le reprezintă şi să rămânem în situaţia în care venitul unui muncitor fără studii superioare depăşeşte, uneori cu 100%, venitul unui profesor, de exemplu, iar in alte cazuri scade de la 1500 la 1300 venitul unuia care chiar interferează cu pacientul. Asta pentru că ne dorim o lege aşezată pe principii corecte, chiar dacă cei vizaţi direct ar vrea să fie aşa, dar să nu li se aplice lor”, a scris Lia Olguţa Vasilescu, pe Facebook.
Ministrul Muncii arată că s-a lucrat la o “lege cadru” a salarizării în minister, însă, pentru cazurile excepţionale cum ar fi sănătatea, unde „îngrijitoarea lucrează printre bolnavi şi are o meserie, în mod evident, mai riscantă, dar al cărei risc nu îl pot aprecia cei care elaborează o lege cadru, ci doar specialiştii din instituţii cu atribuţii”, s-a luat decizia ca ministerele de resort, în acest caz Ministerul Sănătăţii, să elaboreze un “Regulament de sporuri”. Lia Olguţa Vasilescu transmite că nu au cum să decidă cei din Ministerul Muncii sau Parlamentul României ce specializare e mai importantă şi merită mai multe sporuri.
„Am aşteptat încă din luna septembrie a anului trecut Regulamentul de sporuri, dar nu se putea ajunge la nicio soluţie cu sindicatele. Când se negocia cu reprezentanţii medicilor, ei solicitau sporuri mai mari pentru medici şi raportate la noul salariu, când se discuta cu cei care reprezintă personalul TESA, aceştia cereau sporuri mai mari pentru această categorie şi mai mici pentru medici, motivând că “oricum, le-au crescut salariile”.
Discuţiile au fost purtate până în ultima săptămână din martie, fără a se ajunge la vreun compromis în privinţa Anexei 10, care a fost solicitată de sindicate, pentru ca, apoi, tot sindicatele să ceară eliminarea ei, iar azi, să ne transmită că o vor din nou. Ca la români! Pentru că exista riscul de a nu se mai putea plăti deloc salariile în aprilie, în absenţa unui Regulament de sporuri şi în condiţiile în care mai era doar o săptămână pentru calcularea noilor salarii, Guvernul şi-a asumat să adopte Regulamentul de sporuri în ultima formă discutată cu sindicatele, adică fără Anexa 10”, scrie ministrul, pe Facebook.
Lia Olguţa Vasilescu remarcă faptul că, chiar şi în situaţia în care regulamentul de sporuri nu a ieşit în cea mai fericită variantă, 80% dintre spitale nu înregistrează scăderi de venituri la niciun salariat, ci creşteri masive la medici şi asistente.
„Am văzut cererea medicilor de a nu se face diferenţe între cei din echipa medicală. Din păcate, bugetul nu îşi permite creşteri mai mari, astfel încât toţi bugetarii să fie trecuţi automat, de acum, la grila din 2022, aşa cum s-a făcut în cazul medicilor şi asistentelor. În acelaşi timp, biologul din Sănătate, spre exemplu, nu poate fi plătit mai mult decât cel din Învăţământ, pentru ca au aceleaşi studii. Ce îi poate diferenţia este sporul din Sănătate. (…) Ca sa concluzionez, regulamentul de sporuri trebuie revizuit, legea salarizării nu se modifica! Dacă legea va fi abrogata, aşa cum promite Orbán ca va face in prima zi de preluare a guvernării, cei care vor plânge după ea vor fi mai mulţi decât cei care o contesta acum!”, arată ministrul.
sursa: Antena3