Schimbare majoră în ajutorul șoferilor! Despre ce este vorba

277

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, astăzi, un proiect de lege care permite emiterea de către Registrul Auto Român a unui duplicat al cărții de indentitate a vehiculului fără a mai fi nevoie publicarea pierderii, furtului sau distrugerii originalului în Monitorul Oficial.

Proiectul a fost adoptat cu 251 de voturi „pentru” şi două abţineri.

Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România a fost adoptat cu 251 de voturi „pentru” şi două abţineri.

Cum sună textul proiectului

„În cazul pierderii, furtului sau al distrugerii cărţii de identitate a vehiculului, RAR poate emite un duplicat al cărţii de identitate a vehiculului, după identificarea vehiculului. Procedura de eliberare a duplicatului cărţii de identitate a vehiculului, precum şi documentele necesare se stabilesc prin ordin al ministrului Transporturilor. Pentru emiterea de către RAR a unui duplicat al cărţii de identitate a vehiculului nu este necesară publicarea pierderii, furtului sau distrugerii acesteia în Monitorul Oficial, partea a treia”, prevede textul adoptat.

Pentru acest proiect Camera Deputaţilor este for decizional, el fiind adoptat deja de Senat.

sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.