Potrivit liderului PSD Timiş, Sorin Grindeanu, fiecare organizaţie locală din judeţ va intra într-un proces de evaluare în urma căruia vor fi stabiliţi candidaţii la funcţia de primar.
În majoritatea cazurilor, primarii aflaţi în exerciţiu vor candida pentru un nou mandat la alegerile locale ce vor avea loc în data de 5 iunie.
„Primarii în funcţie vor candida, excepţia fiind doamna primar din comuna Secaş, care a pierdut un proces primind o condamnare de un an, care nu este definitivă, însă. Ea nu se mai încadrează în criteriile noastre de integritate. De asemenea, vă mai pot spune că avem candidat într-o localitate unde nu avem primar. Estre vorba despre viceprimarul cu atribuţii de primar, Mihălescu Liviu din comuna Satchinez”, a spus, joi, Grindeanu.
Florin Bîrsăşteanu, candidatul PSD la Primăria Timişoara, a declarat că va întocmi un material cu dorinţele cetăţenilor din fiecare cartier în parte al oraşului. El a criticat administraţia Robu pentru modul deficitar în care a gestionat situaţia blocurilor ANL.
„Am început un proces de achiziţie a ofertelor de pe cartiere. Încercăm să înjghebăm un material cu dorinţele cetăţenilor. Blocurile ANL pentru tinerii din Timişoara au ajuns vaca de muls a Primăriei Timişoara. Actuala administraţie nu s-a grăbit să aducă în legalitate blocurile pentru a le scoate la vânzare. Pentru că administraţia Robu blochează vânzarea apartamentelor, ANL nu a mai construit alte apartamente pentru sutele de tineri din Timişoara care din 2009 aşteaptă degeaba, dar şi cu speranţa repartizarea unei locuinţe”, a declarat, joi, preşedintele interimar al PSD Timişoara, Florin Bîrsăşteanu.