Focuri de armă în Complexul Studențesc din Timișoara! Agresorul este căutat și la această oră de poliție.

668

Un cetățean american de etnie sârbă e căutat în tot orașul după ce, duminică, a tras cu pistolul în Timișoara. Incidentul s-a întâmplat în fața clubului Database, în zona Complexului Studenţesc din orașul de pe Bega.

Mai mulţi indivizi s-au luat la bătaie, în faţa localului, însă cu toţii au dispărut până la sosirea echipajelor de poliţişti şi jandarmi. După vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, s-a reuşit identificarea protagoniştilor altercației: şase bodyguarzi şi un client.

Clientul a fost identificat ca fiind un cetăţean american de etnie sârbă, care este de negăsit.

În timpul încăierării, bărbatul s-a dus la maşina sa, a deschis portbagajul şi a scos de acolo o armă letală, cu care a tras cel puţin două focuri, după tuburile de la cartuşele găsite de poliţişti pe jos.

Până acum, poliţiştii au reuşit să îi prindă doar pe bodyguarzi, pe care i-au şi reţinut pentru 24 de ore.

sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.