Prognoza meteo pentru 16 – 22 aprilie 2018. Vremea se va schimba radical în Săptămâna Neagră. Astfel, meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie prognozează pentru săptămâna care vine o răcire a vremii şi precipitaţii în toate regiunile.
Spre sfârşitul săptămânii viitoare, însă, vremea va reîncepe să se încălzească. În Banat, în data de 15 aprilie se prognozează o scădere de temperatură, până la valori termice apropiate de mediile multianuale, respectiv, maxime ce vor atinge în medie aproximativ 18 grade şi minime de 6…8 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată şi izolat, în deosebi în perioada 16 – 18 aprilie, vor fi posibile şi cantităţi mai însemnate.
În Transilvania, ANM anticipează o scădere treptată a temperaturilor, astfel încât media maximelor termice va ajunge la 15 grade în jurul datei de 19 aprilie, iar ulterior se va încălzi uşor, la valori de 17…18 grade. Instabilitatea va fi în creştere şi mai ales în perioada 16 – 18 aprilie vor fi ploi pe arii mai extinse şi, posibil, cantităţi însemnate.
După data de 15 aprilie, în Maramureș este anticipată o răcire, ce va apropia regimul termic diurn de norme multianuale ale perioadei, respectiv, o medie, ce nu va depăşi 16…18 grade, anunţă ANM. Minimele termice vor oscila, în medie, între 6 şi 8 grade, cu valori mai coborâte după data de 19 aprilie, când sunt estimate minime în jur de 4 grade. Vor fi posibile ploi în fiecare zi, dar cu o probabilitate mai ridicată în perioada 16 – 18 aprilie.
Media regională a maximelor termice în Moldova, va ajunge la 14…15 grade în jurul datei de 19 aprilie, iar ulterior se va încălzi uşor, la valori de 17…18 grade.
Nopţile vor fi mai răcoroase, cu minime termice, ce pot scădea sub 4…6 grade. Începând din 16 aprilie, probabilitatea precipitaţiilor va creşte.
Începând din 16 aprilie, în Muntenia temperaturile medii înregistrate vor fi de aproximativ 16 grade, urmate de o uşoară creştere, spre medii de 19…20 de grade. După 16 aprilie minimele nocturne vor scădea la valori de 5…6 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor, pe arii restrânse şi în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată până în 22 aprilie.
În Oltenia, temperaturile vor scădea semnificativ până în 19 aprilie când se vor situa în jurul a 16 grade, după care va urma o încălzire uşoară. Minimele nocturne, până în 17 aprilie, vor fi în scădere treptată, dar ulterior se vor menţine staţionare până la valori în medie de 6 grade.
sursa: libertatea.ro