Fără limite! E revoltător ce a făcut acest individ în sediul Fundației ”Pentru Voi” de la Timișoara

360

Hoţii din Timişoara nu au conştiinţă. Unul dintre ei a furat chiar din Centrul de Zi al persoanelor cu dizabilităţi. Păgubiţii sunt angajaţi ai fundaţiei umanitare ”Pentru Voi”. Totul s-a petrecut joi, 12 aprilie.

Directorul fundaţiei, Laila Onu, a povestit cele întâmplate pe Facebook. Alături de postare apar şi două capturi de pe imaginile camerelor de supraveghere.

„Domnul din imagine a intrat în Centrul de zi Împreună, a profitat că nu era nimeni în birouri și a sustras două portmonee din poșetele colegelor noastre. Noi avem monitorizare video în centrele de zi și, deși si-a ținut tot timpul mâna la cap, în imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede destul de bine figura lui. Nu a dat lovitura, în total a furat sub 100 lei, iar colegele noastre și-au blocat cardurile. Îl rugăm să ne aducă actele din portmonee: cărțile de identitate, cardurile de sănătate. În 22 ani, e prima data când ni se întâmplă așa ceva!”, a scris Laila Onu pe reţeua de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.