Cărțile lui Alain de Botton sunt, masiv, traduse în românește. El este probabil unul dintre cei mai iubiți autori străini — deopotrivă de publicul de la noi, dar și de editorii autohtoni. Așa încât, pentru cine știe cum scrie sau pentru cine i-a răsfoit măcar câteva dintre volume, este cât se poate de limpede că, odată cu fiecare titlu nou (inclusiv în românește), Alain de Botton nu vine pe drumuri bătătorite sau, chiar dacă ele sunt în sine așa, pasul său stilistic, amprenta prezenței sale scriitoricești sunt suficient de proaspete, de imprevizibile. Cumva, formula care dă titlul acestei tablete (textuale) e, cu fiecare nouă carte, întărită de ceea ce face de Botton: omul este deja, prin cărțile sale cel puțin, previzibil de imprevizibil.
Alain de Botton este imprevizibil până și pe aeroport. Da, nu am scris nimic greșit în formularea imediat anterioară! Chiar pe a-e-ro-port. O săptămână. Plătită. În Terminalul 5 din Londra, din cel mai mare aeroport al Marii Britanii și, de asemenea, unul dintre marile aeroporturi ale lumii. O săptămână care i-a anulat un vis de cursă lungă lui Alain de Botton: „cu toate că punctualitatea este principala calitate a ceea ce înțelegem în mod obișnuit printr-o călătorie reușită, adesea mi-am dorit ca plecarea avionului în care mă aflu să se amâne —, astfel încât să fiu nevoit să-mi petrec ceva mai mult timp în aerport”.
Așadar, Alain de Botton stă acolo, pe Heathrow, 7 zile și scrie. „Stă” e un fel de a spune — fiindcă se plimbă mult și e curios de tot ce vede. „Citește” în felul său — lateral, neobișnuit — ceea ce vede și scrie. Despre: plecări, zona de operațiuni aeriene și despre sosiri.
Plecări: „câtă vreme nu ajungem atât de departe încât să ignorăm programul, vom putea totuși considera că e departe de a fi lipsit de rațiune faptul de a ne găsi câteva clipe înainte de călătorie pentru a cădea în genunchi și a ne ruga forțelor misterioase ale sorții, căreia toate aeronavele i se supun și pe care le-am putea la fel de bine numi Isis, Dumnezeu, Fortuna sau Ganesh — înainte de a ne duce să cumpărăm țigări și Chanel No 5 de la magazinul universal Wolrd Duty Free aflat în cealaltă parte a zonei de securitate”.
Zona de operațiuni aeriene: „Acum este băgat în hangar. (…) Treizeci de oameni vor lucra la avion pe timpul nopții, întreaga operațiune fiind determinată de conștientizarea faptului că, în timp ce avionul ar putea fi, în cele mai multe cazuri extraordinar de ocrotitor, un element atât de mărunt cum este o singură supapă l-ar putea totuși doborî la pământ, așa cum o carieră ar putea fi ruinată de o remarcă imprudentă sau o persoană ar muri din cauza unui cheag de sânge mai mic de un milimetru”.
Sosiri: „totuși, în cele din urmă, întâlnirea cu bagajul personal avea în ea ceva iremediabil melancolic. După ore întregi petrecute într-o atmosferă lipsită de griji, stimulați de priveliștea coastelor și a pădurilor să facă planuri pline de speranță pentru viitor, așteptând la carusel, pasagerii își aminteau tot ceea ce era real și împovărător în viață.”
Neapărat de spus aceasta: carte e și un elogiu adus atenției și răbdării. Un interval atât de ofertant cum este un terminal de aeroport, un spațiu intermediar așa de generos cum e acesta poate funcționa, de fapt, ca un fel de acclerator pentru reflecții din zona aceasta ideatică. Ceea ce chiar se întâmplă, remarcabil și memorabil, când în acest interval vine un om cu curiozitatea intelectuală și cu abilitățile reflexive și scriitoricești ale lui Alain de Botton.
Una peste alta: puțin bizară experiența de lectură cu această carte. Dar foarte interesantă și incitantă, pe de altă parte.
Cristian PĂTRĂȘCONIU