Contribuția la Pilonul II de pensii pentru luna ianuarie, prima după revoluția fiscală, s-a redus de la 5,1% la 3,75%.
Desi guvernanţii ne-au asigurat că au scăzut procentul pentru că baza de raportare este mai mare, ei bine, valoarea de acum este mai mică. Asta şi în cazul în care brutul a fost majorat cu 20%, scrie Digi24.
„Pilonul I, în fiecare lună, primeşte niste bani de la asiguraţi pe care, în fiecare lună, îi dă către pensionari şi nici ăia n-ajung, plus încă nişte bani de la buget. Dacă luna viitoare nu s-ar mai colecta contribuţia la pensie de la angajaţi, fondul de pensii n-ar avea nimic. Este un sistem piramidal care depinde de banii băgaţi în el lunar.
Ceea ce este extrem de îngrijorător este distribuţia vârstelor. Ea arată ca o amforă: burta, generaţia cea mai groasă care tine greul sistemului de pensii, sunt decreţeii. În momentul în care evoluăm în timp, 2030, adică peste 12 ani, nu va mai arată ca o amforă, ci ca Schwarzenegger. Și când umerii ies la pensie, sistemul se rupe.
Ce s-a întâmplat în ultimii câţiva ani de la scăderea CAS: creşterea punctului de pensie dincolo de creşterea salariului mediu, pensionări anticipate, pensii speciale eliminarea plafonării bazei de calcul la CAS, anul trecut, toate astea cresc datoria viitoare”, a spus Gabriel Biriş.
sursa: www.capital.ro
Este o eroare totala de interpretare a doamnei ministru si a echipei cu care lucreaza. pentru mentinerea contributiei aferente pilonului 2 in luna ianuarie 2018, la nivelul lunii decembrie 2017, era necesara o crestere a veniturilor salariale cu 36%. Sau sa se stabileasca o cota de 4,1% pentru pilonul 2 incepand cu luna ianuarie 2018 prin OUG. 82/2017. Un calcul simplu ne arata ca 5,1/3,75=1,36 . ”Specialistii” nu au notiuni primare de matematica. Nici sectorul bugetar, cu crestere de 25%, nu a fost protejat! Ganditi si apoi luati masuri !!!