Caraș-Severinul – paradoxal și decapitat

Și din punct de vedere politic, sau mai ales din această perspectivă, Banatul de Munte, Caraș-Severinul, este un județ paradoxal. Cu toate că aici au apărut personaje politice proeminente care au ocupat funcții centrale și au iradiat spre centru destul de multe influențe decisive, acea realitate nu a lăsat urme în dezvoltarea economică sau socială a acestei arii mirifice, dar numai din punct de vedere natural. Ba, dimpotrivă, județul a cunoscut ani de-a rândul regresul economic, bazat mai ales pe căderea industriei grele și pe absenţa investițiilor semnificative.

Acestui declin i se adaugă acum și cel politic, în consonanță cu cel administrativ, social sau cultural. Există, însă, în acest moment o sastisire generală față de fenomenul politic, bazată pe o percepție eminamente negativă vizavi de prestația politicienilor. Cauzele sunt multiple și, chiar dacă românul, în general, contestă totul, nu cetățenii sunt de vină pentru această imagine deloc roză pentru cei care ajung să ne conducă destinele. Este responsabilitatea clasei politice că s-a ajuns aici.

Poate pe nedrept, clasa politică e blamată în totalitatea ei, dar, repet, nu e vina cetățeanului că aleșii săi s-au ciocoit peste măsură și nu le mai dau în niciun fel socoteală. Am fi naivi să considerăm că ne putem guverna fără politică dar nu cred ca suntem naivi dacă cerem, ca alegători, imperativ, curățenie în acest domeniu. Liderii partidelor au crescut în jurul lor o clasă reptiliană care a otrăvit administrația și instituțiile deconcentrate dar care e toxică și pentru sănătatea entităților politice. Nu le-a păsat de moștenirea pe care o lasă în urmă, ci doar de propria căpătuială.

Revenind la paradoxurile județului, în acest moment avem de-a face cu surprinzător de multe conduceri interimare. Cu certitudine, anul 2015 a fost anul Caraș-Severinului din punctul de vedere al DNA, DIICOT, etc..

Așadar, Sorin Frunzăverde, chiar dacă este, teoretic, încă președintele Consiliului județean, așteaptă să vadă dacă procesul său se va solda cu închisoare cu suspendare ori cu executare. Ori, poate cu achitare. După cum se știe, Sorin Frunzăverde, cel care a marcat politica județului și chiar pe cea națională, timp de mai bine de 20 de ani, este acuzat că l-ar fi favorizat pe președintele României la obținerea de voturi, condiționând primarii de banii alocați de la județ.

În condițiile în care vicepreședintele Consiliului județean, Ionesie Gheorghioni, a fost arestat și condamnat pentru mită (ultima tranșă primind-o chiar în biroul său de la Consiliu) dar este cercetat și în același dosar cu Frunzăverde, miniparlamentul local se ”ține” într-un singur vicepreședinte: Ilie Iova, Bebe, pentru apropiați, fost viceprimar la Caransebeș. Obișnuit să nu ia decizii majore, Iova traversează probabil o perioadă mai dificilă, din acest punct de vedere.

Instituția vecină, cea a prefectului, a fost și ea ”decapitată”, fostul prefect, Nicolae Miu Ciobanu, fiind cercetat în dosarul de evaziune fiscală a firmei de pază și securitate Mike Security. Și acolo există în acest moment un singur subrefect, Sebastian Petrică Purec. Guvernul nu a numit încă un prefect la Caraș-Severin, ceea ce e concludent pentru cât de marginal a ajuns Carașul, la nivel național.

Cât despre primăria Reșiței și aceasta e condusă de un viceprimar cu atribuții de primar – Ion Crina , de la PSD, – în condițiile în care fostul primar Mihai Stepanescu e arestat pentru luare de mită. Mai rămân în cărți, citește în funcții, deputatul Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin, președintele Comisiei de Apărare a Camerei Deputaților și Marcel Vela, vicepreședinte liberal la nivel național.

Cu toate acestea,  anul 2016  a dat deja semnalul unei bătălii pentru un loc eligibil pe listă, care este mai acerbă și chiar mai crudă decât ne putem noi imagina. Cu toate că unele funcții au devenit ”neatractive” în urma repetatelor desanturi ale DNA.  Dar faptul că această luptă se poartă în subteranele politicii îi camuflează oarecum din asprime, cel puțin pentru ochii și înțelegerea privitorului comun. Dar asta nu înseamnã cã e mai puțin dură.

Pentru românul care a conștientizat sau chiar a încercat pe pielea lui faptul că în România încă te poți îmbogăți din politică, locul eligibil a devenit un El Dorado, o Nirvana, o zonă plină de promisiuni dulci și nu de responsabilitate, așa cum ar trebui să fie în mod normal. Repet, cu toate că autoritățile au mai tăiat din elanul celor care nici nu se gândesc să meargă pe funcții pentru un salariu. Iar responsabilitatea este o expresie care a a cam dispărut din politica românească și nu numai din politică, din păcate, ci și din alte varii domenii de activitate autohtone.

Sau, dacă nu a dispărut, ea este demult golită de semnificații, este arborată pompos doar atunci când oamenii politici sau alte categorii de profesioniști vor să dea o nemeritată greutate afirmațiilor lor. Bătălia care se dă în subteranele politicii, de multe ori nici pe departe cu scopul de a accede la respondabilitate socială reală, precede cu mult datele fixate pentru alegeri. Ea este povestea unui șir întreg de acțiuni, ortodoxe, sau mai puțin ortodoxe, care stabilesc, în alcovurile partidelor sau ale altor grupări care își pun amprenta din umbră asupra politicii românești.