Otvoș, o familie de maramureșeni cu mulți amanți și multe amante, a venit în Banat să mai facă un leu din furturi din locuințe sau alte hoții. Numai că, dând de gustul banului, de la hoție la proxenetism și prostituție nu a mai fost decât un pas, spun procurorii DIICOT. Apoi, cum nimeni nu prea face prostituție de bunăvoie, s-a ajuns la violențe, sechestrare de persoane și la un ditamai grupul infracțional organizat.
Începând din cursul lunii ianuarie 2016, membrii familiei Otvoș, formată din Otvoș Deszo (tatăl), Otvoș Katalin (mama), Otvoș Emil (fiul), Răscărache Marinel (amantul mamei), A., o amantă a tatălui, B., o altă amantă a lui Otvoș Deszo, și o amică de familie „au pus bazele constituirii unei grupări infracționale organizate specializate în racolarea de tinere majore și minore provenind din familii dezorganizate din mediul rural, pe care le cazau în apartamentele proprietate personală, unde, prin amenințare, violență, abuz de autoritate și profitând de imposibilitatea de a-și exprima liber voința, ca urmarea vârstei fragede, le sileau pe tinere să întrețină relații sexuale cu clienții care apelau numerele de telefon consemnate în anunțurile publicitare realizate de Otvoș Emil și Otvoș Dezso”.
Din informaţiile deţinute de organele de cercetare penală a rezultat faptul că membrii familiei Otvoş, formată din Otvoş Dezso, Otvoş Katalin şi Otvoş Emil, domiciliată în Timişoara, au preocupări infracţionale, precum furturi de şi din autoturisme şi comercializarea bunurilor sustrase. Printre aceste preocupări, aceştia au dezvoltat şi o reţea de prostituţie, prin racolarea şi recrutarea de tinere majore, dar și, cu precădere, minore, provenite din mediul rural, fete cu serioase probleme familiale şi lipsite de orice protecţie, pe care, sub imperiul constrângerii fizice şi psihice, le transformau în veritabile surse de venit. „Gama activităţilor infracţionale desfăşurate de membrii familiei Otvoş era diversă şi urmărea obţinerea sumelor de bani traiului zilnic, dat fiind faptul că niciunul dintre ei nu avea un loc de muncă legal”, rețin procurorii antimafia.
Membrii grupării racolau tinerele prin intermediul rețelei de socializare Facebook, sub pretextul unor relații de prietenie/iubire, tinere fără mari posibilități financiare și având condiții sociale modeste, pe care, ulterior, le cazau în locuinţa lor din Timişoara, iar apoi le constrângeau să practice prostituția în folosul lor. Drept metodă de racolare a tinerelor, Emil Otvoş era cel care avea rolul de „Don Juan”, sau „Lover Boy”, iar, odată recrutate, tinerele erau plasate clienţilor selectați în urma anunţurilor publicitare realizate de Emil Otvoş.
Investigația a fost deosebit de grea, căci datele inițiale ale anchetei conțineau doar câteva nume: „Lăcri”, „Andreea”, „Iasmina” și „Cristina”, din jud. Timiș.
Ulterior, ancheta și-a schimbat radical cursul, după ce ofițerii BCCO au reuşit identificarea uneia dintre fete, căreia îi vom da numele conspirativ Denisa, majoră, care, în urma audierii, a confirmat racolarea ei de către Emil Otvoş în cursul lunii iunie 2016, într-un mod brutal şi ameninţător: tânăra era repetat amenințată cu uciderea fiicei sale în vârstă de 10 luni.
Denisa le-a povestit procurorilor că Emil a închiriat un apartament în Timişoara, în zona Dâmboviţa, unde clienţii erau deserviţi de către aceasta în timp ce Otvoș încasa suma de 250 lei în schimbul unei ore de sex.
Numărul clienţilor care se bucurau de serviciile Denisei se ridica la circa 20 pe zi, sumele de bani fiind preluate anticipat de Emil.
Și, cu toate acestea, tratamentul fetelor care îi umpleau de bani era unul de o violență îngrozitoare: urmarea violenţelor şi supliciului fizic la care a fost supusă timp de o lună de zile, Denisa a reuşit să fugă sărind geamul balconului aflat la etajul II al apartamentului din Dâmbovița și retrăgându-se la familia ei.
„Aspectele relatate de Denisa au fost confirmate și de mama sa”, rețin procurorii DIICOT.
O altă tânără care a căzut victimă exploatării sexuale comise de „Lover Boy” Emil este Florina, care a fost racolată de acesta în cursul lunii iunie 2016, la vârsta de 17 ani, şi cazată la locuinţa părinţilor săi din Timişoara, unde a fost constrânsă să practice prostituţia în folosul atât al lui Otvoş Emil, cât şi al mamei sale, Otvoş Katalin, respectiv al concubinului acestuia, Răscărache Marinel, toţi locuind în acelaşi imobil, după plecarea lui Otvoş Dezso la una dintre concubinele sale.
Otvoş Katalin răspundea la apelurile telefonice ale clienţilor, în urma anunţurilor publicitare din mediul online postate de Otvoş Emil, stabilea tariful pentru o oră de sex, şi tot ea, împreună cu concubinul Răscărache Marinel, o însoţea pe Florina la locuinţa clientului, încasând banii şi aşteptând în stradă revenirea acesteia. Practic, controlul asupra tinerei era total, întrucât cei doi nu o scăpau din ochi, controlându-i orice mişcare.
În schema activităţii de exploatare a Florinei a apărut şi o minoră — prietenă a lui Otvoş Emil — care a preluat controlul administrând apelurile telefonice ale clienţilor şi negociind preţul pentru serviciile sexuale prestate de Florina. Pentru că fata ajungea să producă pe zi sume cuprinse între 1.000 și 1.500 lei, Emil Otvoş şi prietena sa minoră au ajuns la divergenţe serioase din cauza inegalităţii sumelor ce urmau să fie împărţite între ei, aceasta din urmă începând să recruteze clienţi cărora le-0 plasa pe Florina şi apoi îşi însuşea întreaga sumă rezultată din consumarea actelor sexuale.
Văzând că Florina produce sume importante de bani, care le asigura un trai sigur, Katalin Otvoş a început să se comporte tot mai violent cu fata, bătându-o şi amenințându-o cu uciderea membrilor familiei sale. La tot acest supliciu a participat, în mod efectiv, şi amantul Marinel Răscărache, care era responsabil cu aplicarea corecţiilor fizice.
O asemenea împrejurare este descrisă amplu la dosar și s-a petrecut în cursul lunii mai 2017, când Florina a încercat să fugă de mai multe ori, profitând de starea de beţie a celor care o exploatau, însă nu a reușit pentru că a fost observată de Marinel Răscărache, care a prins-o de picior, lovind-o puternic cu picioarele. În timp ce acesta o lovea, a venit şi Otvos Katalin, cu un cablu de curent electric, provocându-i fetei vânâtai. Faptul este vizibil inclusiv în fotografia sa de buletin, unde fata apare cu o vânătaie la ochiul stâng.
Din fericire, în cele din urmă, Florina a reuşit să fugă din apartamentul de pe strada Deliblata, într-unul din momentele în care abuzatorii ei consumaseră alcool și erau neatenţi, fugind acasă la tatăl său, de unde a făcut plângere la Poliție.
De aici a pornit întreaga anchetă.
Prostituție importată din Centrul de Plasament
Poliţiştii de la Crimă Organizată și procurorii DIICOT au destructurat o rețea de proxeneți care îşi alegea victimele din rândul fetelor din Centrul de Plasament de la Zăgujeni.
Cel puțin opt minore de la Zăgujeni au căzut victime rețelei de proxenetism de la Timişoara. Conform anchetatorilor, o tânără de 17 ani din familia Otvoș se ocupa cu racolarea fetelor din centrul de plasament. Ea se împrietenea cu ele şi le câștiga încrederea. Fetele plecau din centru şi veneau la Timişoara, unde proxeneții le plasau la clienților.
„Miercuri (31 ianuarie — n.r.), şefa de centru a sunat şi mi-a spus că una din fete este audiată în calitate de martor într-un proces privind prostituția. În urmă cu o lună am trimis o echipă de control la Zăgujeni, rezultatul a fost unul pozitiv, nu sunt fete care practică prostituţia, însă am cerut o notă explicativă. Am de gând să extind acest control în toate centrele, să se verifice dacă sunt fete care practică prostituția”, a declarat Elena Amzoi, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, pentru Banat FM.
Opinia localnicilor din Zăgujeni nu este una bună despre modul în care sunt îngrijiţi copiii în centru.
Acesta nu este singurul caz care scandalizează opinia publică, în luna octombrie un copil aflat în grija centrului de plasament fiind găsit spânzurat. Atunci s-a deschis o anchetă internă, care însă nu e finalizată.
După acest caz, au urmat alte anchete, iar Avocatul Poporului a făcut și el, de urgență, o anchetă acolo, imediat după minorul din centru s-a sinucis, descoperind mai multe deficiențe.