Focuri de armă pentru a opri doi indivizi ce se credeau haiduci

197

Cum a venit vremea mai potrivită de ieșire în natură, concetățenii noștrii au început să-și aducă aminte de vechi zicători din înțelepciunea populară. Se spune, cu mai mult sau mai puțină îndreptățire, că românul ar fi frate cu codrul. E drept că această frăție, de cele mai multe ori, este una cam vitregă de care profită doar unii. Codrul cam are de pierdut întotdeauna de la interacțiunea cu frații săi umani.

braconieri animale noapte (2)Când nu au ce face, unii pun mână pe armament și-l scot la plimbare la aerul curat din natură.

Așa că doi indivizi s-au gândit să meargă în vizită la rubedeniile lor de pe munți și dealuri. Ca să nu meargă cu mâna goală au luat cu ei și niște puști de vânătoare pe care nu erau îndreptățiți să le folosească. Că românul are multe din vechime. Pe lângă frăția cu lemnele pădurii, fiecare se crede în sinea lui un și pic de haiduc. Adică face ce-l taie capul. În cazul din această noapte nu prea au avut nimic în acele capete (goale).

În noaptea de 15/16 martie a.c., un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara a depistat două persoane care braconau pe un fond de vânătoare din județul Caraș Severin.

Acţiunea, care a fost organizată în scopul prevenirii și combaterii braconajului cinegetic, a avut loc pe fondul de vânătoare Ersig. Persoanele au fost observate la câteva minute după miezul nopții iar, la vederea echipajului de jandarmi, au încercat să fugă.

După ce jandarmii au făcut somațiile legale, executând un foc de armă în plan vertical, persoanele s-au oprit.

La locul intervenției, au fost găsite două ranițe cu carne tranșată,despre care există suspiciunea că este carne de vânat, de asemenea două arme de vânătoare, cartușe și un autovehicul de teren.

Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor depistate și au întocmit actele de sesizare pe care le-au predat, împreună cu obiectele găsite, lucrătorilor din cadrul I.P.J. Caraș Severin, în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.