Un vasluian declarat mort de judecători, deşi e viu, a pierdut procesul prin intermediul căruia încerca să îşi recupereze identitatea. Omul a fost mult timp plecat la muncă în străinătate şi nu a ţinut legătura cu familia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Constantin Reliu, în vârstă de 63 de ani, a pierdut procesul prin care încerca să demonstreze că, deşi a fost declarat mort pe cale judecătorească, el este în viaţă.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Vaslui au respins apelul formulat de bărbat împotriva deciziei din data de 10 august 2016, prin care Judecătoria Bârlad stabilise că este decedat.
„Instanţa admite excepţia inadmisibilităţii apelului formulat de apelantul Constantin Reliu. Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de Constantin Reliu împotriva sentinţei civile nr. 1305/2016 a Judecătoriei Bârlad. Definitivă”, au precizat judecătorii vasluieni.
Avocatul care a început procesul, Vasile Gheorghiu, spune că verificările în dosar au fost corecte, chiar dacă ulterior s-a demonstrat că bărbatul trăieşte.
„S-au făcut verificările corecte în dosar, pentru a afla informaţii despre această persoană. Dacă ne-au venit informaţii cum că nu se mai ştie nimic despre persoana respectivă, ce aţi fi vrut să facă instanţa?! Românii, când pleacă de acasă, nu îşi lasă nici măcar o căsuţă poştală şi, când se întorc, constată că li s-a debranşat lumina sau gazul”, a declarat joi, corespondentului MEDIAFAX, fostul avocat Vasile Gheorghiu, cel care a reprezentat-o pe reclamanta din acest dosar la instanţa de fond.
Potrivit Codului Civil, „în cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin doi ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă”.
De asemenea, potrivit art. 949 din Codul Civil, se poate depune o cerere de constatare a nulităţii hotărârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viaţă, iar solicitarea se depune la instanţa care a pronunţat hotărârea. Însă problema pe care o va întâmpina bărbatul acum este că, în acte, deocamdată el nu există, nu are o casă şi nici nu poate părăsi graniţele României în mod legal.
sursa: mediafax.ro