Comuna Eftimie Murgu, din Caraş Severin, era cunoscută până în anul 1970 sub numele de Rudăria, se află aşezată în Ţara Almajului, pe Valea Rudăriei şi este este formată dintr-un singur sat ce are o suprafață de 99,92 km din care vatra satului ocupă 72,6 ha.
Rudăria (fostul nume al localităţii Eftimie-Murgu) – aflată în perimetrul Văii Almajului, judeţul Caraş – Severin – este datată documentar din anul 1241. Este cunoscută prin salba morilor de apă, unde atât sătenii, cât şi cei din satele învecinate macină grăunţele, din care scot făina, dar şi astăzi acest măcinat a rămas moştenire din moşi strămoşi, iar muzica morilor de apă, ce se lasă peste Valea Rudăriei, în serile de vară sau de toamnă, îţi dă impresia că nu numai grăunţele se macină în aceste mori, ci şi timpul. Timpul strămoşilor noştri de la care au rămas aceste mori, care sunt păstrate cu sfinţenie în Complexul Mulinologic de la Rudăria.
Morile sunt aşezate asemenea unei salbe de mărgele pe o lungime de 3 km, de-a lungul râului Rudăria, pe povârnişurile dealurilor, unele căi de access spre aceste mori fiind foarte abrupt. La morile de la Rudăria în 24 ore se pot măcina 130-140 kg de făină.
Morile de apă de la Rudăria nu sunt doar un loc unde se macină făina, şi timpul, ci şi un loc de poveste, unde se puneau, dar se mai pun la cale căsătorii, povestesc şi petrec, leagă şi dezleagă. Fiecare moară de apă de pe Valea Rudăriei are o poveste a ei, o legendă bine păstrată de fiecare familie moştenitoare a acestor tradiţii.
Una dintre legende, numită „legenda Svinecei” se spune că demult la moara Roșoanea, înspre noaptea de Sânzâiene, când printre oameni coboară duhurile bune dar și cele rele, măcina o fată foarte frumoasă, iar un moș care trecea pe-acolo și care se transformase în vârcolac datorită unei monede blestemate, a necinstit-o după care a ucis-o. Legenda mai spune că pe vale coborî zâna cea bună și văzând atâta cruzime îl transformă pe moș în lup, blestemându-l „să nu poți deveni om până nu sapi cu ghearele și cu dinții pe sub stânca pe care stai, un tunel la capătul căruia să construiești o moară la care tu să nu ai rând niciodată”.
Pe partea râului unde se întâmplase grozăvia, a rămas un loc pietros pentru totdeauna. Părinții, în căutarea fetei, au pierit înghețați pe stâncile Rudăriei; primăvara, în locul unde au urcat cei doi au apărut stâncile Adam și Eva, unele din cele mai frumoase stânci din Banat. Data existenţei morilor de apă este incertă şi, în acelaşi timp, nerelevantă, datorită perisabilităţii lemnului ce era înlocuit periodic.
Morile de apă cu roată orizontală sunt utilizate în spaţiul balcanic şi sud Carpatic încă din primele secole ale mileniului I. Morile de apă au pătruns în spaţiul carpato – danubiano – pontic încă din vremea daco – romanilor (secolele II-III d.HR). Zona Rudăriei, sau a morilor de apă nu are numai legende, ci şi „ciudățenii ” din zilele noastre privitoare la mori. Astfel că la moara Tunel, a fost adus preotul, acum 30 de ani, să alunge spiritele rele. De când se încuiaseră accidental patru capre înăuntru, fiind găsite după cinci zile în cea mai bună stare, în acel loc se auzeau noaptea tot felul de zgomote, țipete de petrecere, glasuri de femei, icneli și mugete înfundate, viori și trompete, tropot de cai, tălăngi și muzici de patefon. Nimeni nu mai îndrăznea să macine la moara de-acolo.
O altă povestioară spune că un rândaș după ce și-a umplut sacul cu făină de la moara Îndărătnică (a cărei roată se învârtește în sens invers acelor de ceasornic), a plecat acasă, unde a găsit boabele întregi, de n-a mai avut liniște cu nevasta câteva zile, fiindcă femeia îl bănuia că nici nu dăduse pe la moară.
Valea Almăjului din judeţul Caraş-Severin este înconjurată de înalte piscuri cu o privelişte deosebită care se termină cu Munţii Aninei, Munţii Semenicului, Munţii Almăjului şi Munţii Locvei. Estul văii se desface în Culoarul Timiş-Cerna, dincolo de care se ridică înălţimile semeţe ale Munţilor Ţarcului şi Cernei. Cu această tovărăşie a naturii montane, nu este de mirare că depresiunea îi aduce călătorului o pitorească imagine cu păduri şi poieni acoperind culmi arcuite, cu râuri străpungând chei înguste şi stâncoase, cu ogoare peticite şi cu o atmosferă de vacanţă nesfârşită.
Până prin anii 1970 comuna purta numele râului pe care e aşezată, după care a primit numele celui care a fost profesorul şi revoluţionarul paşoptist Eftimie Murgu Este singurul complex de mori de apă din sudul Europei, ce face parte din Parcul Mulinologic Rudăria, recent restaurat sub patronajul Muzeului „Astra” din Sibiu. Pe malul râului Rudăria (din slavă: rudă – minereu, reka – râu), existau în 1874, 51 de mori, însă după inundaţiile din 1910 au mai rămas doar 22, aşezate asemenea unei salbe de mărgele pe o lungime de trei kilometri.
Localnicii folosesc morile de apă să facă făină de mălai, care are un gust unic. Şi asta datorită procedurii de măcinare, care este foarte lentă. Grăunţele de porumb sunt zdrobite de pietre care se rotesc cu o turaţie mică. Zilnic se macină 100 kilograme de făină. Şi astăzi ca şi acum aproape 200 ani morile macină la fel de bine, făina cu gust unic.
Morile de apă se folosesc în comun, atât de cei care au mori, cât şi de cei care nu au, existând un graphic de programare şi din noşi strămoşi existând înţelegere şi nu e nici unul în cârdăşie cu celălalt. La fiecare moară sunt 15-25 de rândaşi, care contribuie cu bani sau muncă la întreţinerea morilor. Un rând mare înseamnă o zi şi o noapte, iar un rând mic, doar o zi sau o noapte.
Construcţia adăposturilor acestor mori este din lemn, acestea fiind acoperite cu şiţă, iar instalaţiile au acelaşi principiu tehnic, constructiv şi funcţional: turbina cu apă. Întreaga muncă s-a făcut numai cu dalta şi ciocanul. Morile fiind în stare de funcţionare, ele aparţin încă oamenilor, cu toate că au fost introduse în patrimoniul naţional şi se află sub atenta supraveghere a Muzeului Astra din Sibiu. Fiecare moară are un nume, care e dat fie după numele constructorului, fie după amplasamentul ei: Roşoanea, Viloanea, Trăiloanea, Mora de la tunel sau Îndărătnica dintre râuri.
Dacă vii dinspre Clisura Dunării, Moldova Nouă atunci trebuie să mergi către Cărbunari, apoi Dalboşeţ şi în sfârşit Eftimie Murgu, însă poţi să vii şi dinspre Băile Herculane sau Caransebeş, pe E70. Voriante sunt destul, însă trebuie să fi atent la indicatoare.
Mihaela Păunescu