„Dialog cu diaspora – 2018” în Germania. Sistemul consular românesc se modernizează

113

Campania din acest an „Dialog cu diaspora – 2018” s-a desfășurat la Bonn în sfârșitul de săptămână ce s-a încheiat. Reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe din România au avut o întâlnire de lucru cu membri diasporei românești din Republica Federală Germania, precum și cu diplomați români cu atribuții consulare acreditați în țări precum Franța, Marea Britanie, Irlanda, Austria, Olanda, Belgia, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Lituania, Polonia, Ungaria, Belarus, Federația Rusă, Republica Moldova, Ucraina.

Sesiunea de lucru a fost condusă de secretarul general al MAE, Cosmin Dinescu. De asemenea, reuniunea s-a bucurat de prezența ambasadorului român în Germania, Emil Hurezeanu care, în deschiderea lucrărilor, a apreciat utilitatea organizării acestor reuniuni tematice. În cadrul reuniunii, au fost prezentate demersurile de modernizare și informatizare a rețelei consulare române, prin implementarea Sistemului Informatic Consular E-Cons, lansat public sub deviza „Consulatul, mai aproape de casa ta”, împreună cu toate subsistemele componente (E-Viza, E-Pass, Sistemul Național de Informații privind Vizele, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate – modulele de Call-Center și Mail-Center, Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni – SIMISC).

În acest context, secretarul general al MAE, Cosmin Dinescu, a accentuat importanța informării corecte și în timp real a cetățenilor români care beneficiază de noile platforme pentru servicii consulare, încurajându-i totodată pe reprezentanții mediului asociativ românesc prezenți la reuniune să valorifice avantajele acestor sisteme şi să disemineze informațiile primite în rândul comunităților românești locale.

De asemenea, directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a evidențiat utilitatea serviciului de atenționare prin mesaje tip SMS – „Un SMS îți poate salva viața”, a aplicației pentru telefoane inteligente „Călătorește în siguranță”, a sistemului de atenționare prin SMS a cetățenilor români cărora le expiră pașapoartele simple electronice, implementat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, precum și a informațiilor cu privire la situațiile de risc la care pot fi expuși cetățenii români în străinătate. Directorul general al Departamentului Consular a subliniat că modalitatea optimă de a identifica în mod direct problemele cu care se confruntă cetățenii români care călătoresc sau muncesc în străinătate constă în dialogul permanent cu aceștia.

Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri legate de activitatea consulară, în cursul căreia membri comunității românești din Germania au purtat un dialog deschis și aplicat cu reprezentanții MAE, atât despre serviciile consulare puse la dispoziția cetățenilor români, cât și despre alte teme de interes pentru românii din străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.