Oana Neț, cercetată de procurori pentru omor. Filmul teribilei crime ce a șocat Timișoara

1902

Crima teribilă petrecută noaptea trecută, în cartierul Ronaț din Timișoara a șocat întreg orașul. Neț Oana Răzvana, o mamă de 38 de ani, și-a ucis cu sange rece propria fiică în vârstă de numai 4 anișori.

Procurorii au început urmărirea penală față de mama criminală. Tot aceștia au emis un comunicat de presă în care descriu amănunțit cum s-a petrecut întreaga tragedie.

”La data de 14.03.2018 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta Neț Oana-Răzvana sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie (omor comis asupra unui membru de familie – fiica), prevăzută de art. 199 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 din C. pen. Din probele administrate până în prezent în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că, în data de 13.03.2018, în jurul orei 17.30, suspecta Neț Oana – Răzvana a ucis-o prin înecare pe fiica sa minoră, în vârstă de 4 ani, în baia din locuinţa acestora situată în localitatea Timișoara, victima decedând prin asfixiere, ca urmare a pătrunderii apei în căile respiratorii”, transmit procurorii.

În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale, activitate ce se va efectua în cursul zilei de azi.

”De asemenea, ulterior comiterii faptei, suspecta a încercat să se sinucidă prin tăieturi superficiale la nivelul brațelor și prin ingerarea unei substanțe toxice. În consecință, aceasta a fost transportată de urgență la o unitate spitalicească. În cursul zilei, suspecta urmează a fi externată, iar față de aceasta se vor lua măsurile legale ce se impun”, mai spun procurorii.

Inculpata a fost transportată, azi noapte, la Spitalul Municipal din Timișoara, după ce a băut erbicid. Ulterior ea a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență, fiind internată pe secția de Toxicologie. Medicii spun că starea femeii este stabilă și se așteaptă acum rezultatul analizelor toxicologice. Mai apoi, se va lua în considerare transferul ei la Clinica de Psihiatrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.