Concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”, organizat de Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, se adresează elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private din țară, din mediul urban și rural, precum și elevilor din alte țări.
El are drept principal scop continuarea tradiției în pregătirea matematică a viitorilor ingineri impusă de iluștrii înaintași printre care menționăm pe Traian Lalescu și Valeriu Alaci. Această pregătire matematică temeinică a stat la baza unor rezultate strălucite obținute de inginerii absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara și la dobândirea unui prestigiu deosebit al acesteia pe plan european și mondial.
Înscrierile pentru cea de-a IV-a ediție a concursului se fac on-line, până în data de 19 martie 2018, pe baza unei adrese de mail valide. Accesând site-ul oficial al concursului, www.concursulvaleriualaci.upt.ro, fiecare participant va completa un formular de înscriere cuprinzând Prenumele și Numele, Unitatea școlară ȋn care studiază, Localitatea, Județul, Clasa, Profilul/specializarea, Nota la matematică în Semestrul 1, Email valid, Cadru didactic. După trei zile de la încheierea perioadei de înscriere, fiecare participant înscris va primi un email prin care i se comunică Numele de utilizator și o Parolă iniţială, cu care va avea acces la platforma de concurs on-line, www.cv.upt.ro. Pentru fiecare din clasele IX-XII, Concursul de Matematică „Valeriu Alaci” are două secțiuni: matematică-informatică, respectiv științe ale naturii/tehnologic/economic.
Concursul are două etape: etapa de calificare și etapa finală.
Etapa de calificare se va desfășura în data de 28 martie 2018, orele 18-20. Este o probă on-line pe platforma www.cv.upt.ro.
Etapa finală va avea loc ȋn 21 aprilie 2018, ȋntre orele 10.00-13.00. Este o probă scrisă ce se va desfăşura în amfiteatrele Universității Politehnica Timișoara. În vederea concursului, fiecare participant se autentifică în 28 martie 2018, înainte de ora 18:00, pe platforma www.cv.upt.ro, cu Nume utilizator și Parolă. Subiectele vor fi accesibile automat la ora programată pentru începerea concursului, 18:00. Fiecare participant va putea accesa doar testul corespunzător clasei și specializării proprii. Testul cuprinde 12 probleme sub formă de grilă cu șapte răspunsuri, cu o singură variantă corectă de răspuns.
După rezolvarea problemelor, participantul va încheia concursul utilizând butonul de trimitere a răspunsurilor. Răspunsurile pot fi trimise o singură dată. Dacă până la finalul probei nu a fost trimis răspunsul, acesta va fi trimis automat la ora închiderii probei. Punctajul minim pentru calificare la Etapa finală este de 70 puncte.
Participanții calificați la Etapa finală a Concursul de Matematică „Valeriu Alaci” vor fi anunțați pe e-mail și pe platforma/site-ul concursului și au obligația să confirme participarea la Etapa finală a concursului.
Unul dintre continuatorii spiritului lui Traian Lalescu în Politehnica din Timișoara a fost matematicianul Valeriu Alaci (1884-1955). Licențiat în matematică în anul 1909 la Facultatea de Științe a Universității din București, Valeriu Alaci și-a susținut teza de doctorat la aceeași universitate, conducător științific fiindu-i chiar Traian Lalescu.
Începând cu 1 noiembrie 1921, Valeriu Alaci era numit profesor cu titlu provizoriu la nou înființata Școală Politehnică din Timișoara și profesor definitiv la 1 ianuarie 1925, urmându-i la catedră lui Traian Lalescu.
O activitate importantă a profesorului Alaci este legată de RMT, Revista de Matematică din Timișoara, înființată de Traian Lalescu în anul 1921. În perioada 1922-1949, în calitate de redactor-șef, a reușit să trezească interesul pentru matematică în rândul multor generații de tineri. Aici își publică majoritatea lucrărilor, una din cele mai importante fiind Trigonometria pătratică.
Valeriu Alaci a fost membru permanent în conducerea „Societăţii Ştiinţifice a Şcolii Politehnice din Timişoara, întemeiată în anul 1923, și preşedinte al acesteia din anul 1930. Valeriu Alaci a condus şi coordonat revista de specialitate „Bulletin Scientifique de École Polytechnique de Timişoara (1933-1937).