1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Ce nu se știe în criza imunoglobulinei: România aruncă anual 60 de tone de plasmă

Din tot ce s-a scris despre criza de imunoglobulină, cel mai important lucru, pe care trebuie să-l știe toată lumea, mi se pare faptul că România este una dintre puținele țări europene în care nu se recoltează și nu se fracționează plasmă de la donatori (materia primă din care se extrag și imunoglobulinele), ba mai mult la noi se aruncă anual circa 60.000 litri de plasmă umană provenită din sânge donat (întrucât nu poate fi păstrată decât maximum doi ani). Din aceasta s-ar putea obține 240 kg de imunoglobulină, plus alte produse (albumină și factori de coagulare), în valoare totală de aprox. 30 de milioane de Euro, după estimarea unei companii care aduce imunoglobulină în România. În schimb, statul plătește anual circa 600.000 de Euro pentru incinerarea în condiții legale a plasmei expirate.

Plasma românească nu poate fi procesată și o parte trebuie distrusă din simplul motiv că pe teritoriul României nu există nicio fabrică de fracționare a plasmei și nu se poate scoate nici măcar temporar plasma din țară, în scopul fracționării sale într-o altă țară care are astfel de fabrici (să ne gândim puțin și la faptul că dacă toate țările ar avea legislații și atitudini restrictive, care să interzică recoltările private și exportul plasmei și al produselor derivate din ea, în România n-ar mai putea ajunge niciodată niciun gram de imunoglobulină).

Am aflat că unul dintre producătorii de imunoglobulină a depus inclusiv un proiect concret de asociere cu Institutul Cantacuzino, într-un parteneriat public-privat 50-50%, în care firma privată să asigure toată investiția în tehnologie de recoltare și procesare a plasmei, dar se pare că nu a existat interes nici pentru acel proiect, nici pentru căutarea unui alt partener privat, nici pentru dezvoltarea acestor capacități de către statul însuși.

Noi nici nu facem fabrici de fracționare a plasmei pe teritoriul românesc, nici nu dăm voie nimănui să facă, nici nu se poate scoate plasma din țară pentru fracționare, ci preferăm să arătăm cu degetul companiile private din alte țări că nu vor să ne trimită produse finite (câte vrem noi și la ce preț stabilim noi) obținute din plasma lor, în timp ce pe a noastră o parte o aruncăm. Un fel de ”Eu te-am făcut, eu te omor”. Și, când necesarul nu este asigurat, deși era previzibil că se va ajunge la asta, se trece de la omorul ca figură de stil la moartea la propriu a unor pacienți și la mersul cu miloaga la UE și NATO.

Guvernul și parlamentarii dau ordonanțe noaptea, ca hoții, și fac inclusiv comisii speciale care lucrează în perioada sărbătorilor de iarnă pentru modificarea legilor justiției, dar, ce să vezi, nu pot modifica legea privitoare la regimul plasmei și nici nu investesc un leu pentru a asigura o oarecare autonomie a României atât în ceea ce privește produsele derivate din plasmă, cât și în ceea ce privește prețul acestora în viitor. Dar, na, noi suntem ”Mândri că suntem români” și ne batem cu ”statul paralel”, ieși-v-ar pe nas mândria de capre râioase cu coada sus!

Preluare România Curată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Mare parte din români sunt obezi sau supraponderali. O parte din aceștia nici nu observă riscurile la care se supun

Potrivit unui studiu realizat de Societatea Română de Chirurgie Bariatrică și Metabolică, 6 din 10 români sunt obezi sau supraponderali. De asemenea, un român...

Peste 10.000 de absolvenți de Medicină susțin duminică cel mai important examen din viața lor

Concursul de Rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii se va desfăşura în centrele universitare din Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi București şi va aduna...

Citește și :