Crimă șocantă, urmată de sinucidere, noaptea trecută, într-un Spital de Psihiatrie!

1804

Un infirmier de la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Slatina şi-a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o colegă asistentă şi apoi s-a sinucis. Nu se cunosc motivele acestui gest. Cei doi au fost găsiţi într-o sală de tratamente pe care aceştia o blocaseră pe interior.

Managerul spitalului, Cătălin Rotea, a declarat la Digi24 că totul s-a petrecut în jurul orelor 1:00 -2:00, pe secţia de Psihiatrie. Tot el a spus că a existat un „incident”, „probabil de natură personală”, între cei doi angajaţi ai spitalului.

Procurorul de caz şi serviciul de medicină legală au constatat decesul ambelor persoane, care aveau mai multe plăgi prin înjunghiere, potrivit aceleiaşi surse.

Asistenta lucra din 2002 la spital, iar infirmierul din 1993-1994. Până în noaptea de sâmbătă spre duminică niciunul dintre ei nu dăduse semne de comportament ciudat.

În jurul orei 1.30, o altă asistenta care se afla în tură de noapte pe secţia respectivă a constatat că uşa este blocată. Au sunat la ambulanţă şi la poliţie, iar pompierii sunt cei care au spart uşa, a povestit managerul, care a precizat că el a ajuns la spital în jurul orei 2:30, odată cu procurorul de caz şi serviciul de medicină legală.

După ce asistentele şi medicul de gardă au dat declaraţii, managerul a dat dispoziţii să fie înlocuită toată tura, astfel încât actul medical să nu fie afectat de şocul psihic prin care trecea personalul spitalului.

Tot Cătălin Rotea a mai spus că pacienţii nu au avut cunoştinţă de ceea ce s-a întâmplat, întrucât majoritatea dormeau.

sursa: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.