Banatul, capitala mizeriei? Orașul care stă cel mai prost la capitolul ”curățenie”. Un cartier din Timișoara, în topul ”mizeriei”

623

Braşov, Oradea, Sfântu Gheorghe, Cluj-Napoca şi Miercurea Ciuc sunt considerate de români cele mai curate oraşe din România, se arată într-un studiu realizat de Storia în colaborare cu D&D Research pe un eşantion de aproape 250.000 de respondenţi din toate oraşele şi cartierele ţării în cadrul căruia au fost luate în calcul zece criterii de analiză.

„În Braşov majoritatea privesc curăţenia ca pe o obligaţie comună a cetăţenilor şi a autorităţilor locale. Spiritul civic şi implicarea socială pot face diferenţa”, a explicat Dan Puică, Real Estate Business Manager al OLX Group.

La polul opus, românii chestionaţi de Storia consideră că Reşiţa, Călăraşi, Brăila, Satu Mare şi Alexandria sunt cele mai puţin curate oraşe.

În ceea ce priveşte cartierele, primele cinci locuri sunt dominate de Braşov, cu cartierele Răcădău, Scriitorilor, Avantgarden şi Centrul Civic, iar topul este completat de cartierul Sub Arini din Braşov.

Cele mai puţin curate cartiere din România, potrivit studiului, sunt Ampoi 1 din Alba Iulia, CFR din Bacău, Brotăcei din Constanţa, Slobozia Nouă din Slobozia şi Badea Cârţan din Timişoara.

sursa: zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.