8.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

18 școli din Mehedinți vor fi închise miercuri din cauza vremii

18 școli din judeţul Mehedinți vor fi închise, miercuri, din cauza viscolului şi a gerului. Orele vor fi recuperate conform calendarului stabilit de Inspectoratul Şcolar Județean Mehedinți, transmite corespondentul MEDIAFAX.

18 directori de școli au solicitat, marți, aprobare pentru suspendarea cursurilor pentru miercuri.

”Avem 18 solicitări de la unități de învățământ, toate sunt din mediul rural, pentru data de 28 februarie, solicitări pentru suspendarea cursurilor din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, fiind vorba despre intensificări de vânt și strat consistent de zăpadă existent pe carosabil. În urma consultărilor cu reprezentanții autorităților publice locale, 18 unități de învățământ din mediul rural, între care Școala Gimnazială Butoiești, Școala Gimnazială Podeni, Școala Primară Poroina Mare, Școala Gimnazială Dumbrava, Școala Gimnazială Breznița Motru, au solicitat aprobarea suspendării cursurilor pentru ziua de 28 februarie 2018”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Nicolae Șerban, purtătorul de cuvânt al ISJ Mehedinți.

Marți, cursurile au fost suspendate în 21 de unități de învățământ din Mehedinți.

Până joi la ora 10.00, județul se află sub cod portocaliu de temperaturi scăzute. Potrivit ANM, temperaturile minime se vor încadra între minus 22 și minus 12 grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :