4.9 C
Timișoara
vineri 18 octombrie 2024

Conducerea Penitenciarul din Timișoara acuzată că ar favoriza un fost președinte de consiliu județean

Jurnaliștii de la Special Arad acuză conducerea Penitenciarului ”Popa Șapcă” că ar favoriza un fost președinte de consiliu județean.

Este vorba despre Nicolae Ioțcu, fostul ”baron” de Arad despre care jurnaliștii de la Special Arad spun că ar fi primit o învoire nu tocmai pe procedura legală. Aceștia arată că orice deținut are dreptul la învoire, mai puțin cei care sunt cercetați într-un alt dosar decât cel pentru care execută detenția sau chiar au fost trimiși în judecată într-un nou dosar. Adică exact situația în care se află Ioțcu

”Și, bineînțeles, cum e la români, după comiterea a „enșpe” gafe, autoritățile încearcă să se scoată și, normal, acum se încearcă punerea batistei pe țambal. Nici măcar Ioțcu nu mai înțelege cum a putut fi lăsat să spere și a fost întors din poarta închisorii.

Am contactat Penitenciarul Timișoara pentru a vedea dacă a fost înscris pentru permisie

și am fost îndrumați către „Evidențe”. Acolo ni s-a spus scurt, dar totuși amabil: „Nu apare nimic pe aplicație” și probabil că aici s-ar fi încheiat discuția dacă nu am fi insistat: „Nu puteți totuși să verificați, totuși… poate apare că s-a dorit o permisie de genul acesta, o cerere ceva. Să sunăm la comandant sau la Administrația Națională a Penitenciarelor?”. Ei… ni s-a spus să revenim peste zece minute pentru că se vor interesa, deoarece nu ține de competența compartimentului Evidențe și…  bla-bla.

Așa că… am revenit. Ni s-a spus, la fel de scurt, dar la fel de amabil, că „această informație nu ține de competența noastră. Reveniți mâine dimineață”. Am întrebat dacă nu ne poate ajuta altcineva și am fost îndrumați către purtătorul de cuvânt al instituției. Am sunat-o pe subcomisar de penitenciare Ramona Ilieș, iar aceasta ne-a spus că nu se află în timpul orelor de serviciu, dar că se va interesa și dacă ne va putea spune ceva formal o va face.

Nu am mai avut răbdare să așteptăm… așa că v-am pus știrea pe „tavă” pentru că știm că este reală, iar ei să „vină” cu reacția purtătorului de cuvânt după Paști sau când vor avea chef și curaj, că tot suntem în România și e greu să ieși public și să îți recunoști greșeala” scrie Special Arad.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Weekend festiv la Iulius Town: petrecere inedită la MINA Pop-Up, spectacol de dans contemporan, teatru de păpuși și demonstrații militare

Sfârșitul de săptămână este marcat în Iulius Town cu muzică, dans, dar și cu ateliere interactive și demonstrații spectaculoase. MINA Pop-Up și Le Petit...

Vorbind singur, cu Mircea Pora pe post de maestru al sufletelor pierdute

Scriitor prolific, un autentic maestru al prozei scurte, Mircea Pora surprinde, în cea mai recentă carte a sa de povestiri, intitulată, deloc întâmplător, Vorbind...

Citește și :