1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Gripa lovește din nou în Banat, vezi unde a mai făcut victime

Cel de-al doilea deces cauzat de gripă, de la începutul acestui an, în judeţul Arad a fost înregistrat vineri, informează dr. Daniela Cârnaţu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

„Cea de a doua persoană care a decedat din cauza gripei este un bărbat în vârstă de 62 de ani, care avea multiple comorbidităţi asociate (alte boli cronice – n.red.). Bărbatul, care a fost investigat şi confirmat cu virus gripal de tip A, nu era vaccinat antigripal. La momentul decesului, era internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, transmite Daniela Cârnaţu.

Aceasta a reamintit faptul că primul deces cauzat de gripă a fost cel al unei paciente în vârstă de 63 de ani, care a murit în Secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad în data de 10 februarie. Dintre cele 20 de cazuri suspectate a fi îmbolnăviri de gripă, 17 au fost confirmate, vineri aflându-se internaţi în spital 14 pacienţi.

Niciuna dintre aceste persoane nu avea făcut vaccinul antigripal, în condiţiile în care în acest sezon judeţul Arad a primit de la Ministerul Sănătăţii 9.290 de doze de vaccin antigripal, din care au fost administrate 7.886, restul de 1.404 doze fiind în continuare la dispoziţia medicilor de familie.

Ca urmare a confirmării cazurilor de gripă, pentru evitarea unui eveniment epidemiologic, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a menţinut măsurile luate începând cu data de 8 februarie, cea mai aspră fiind instalarea carantinei în Secţiile de pediatrie, a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti.
Tot în carantină este și Spitalul Județean de Urgență din Reșița, în Caraș-Severin două femei decedând în urma contactării virusului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :