De ce renunță Ryanair la Timișoara și ce curse rămân, totuși, operabile. Explicația companiei

3221

Ryanair renunţă la zborurile din Timişoara din cauza ofertei neatractive a turismului din oraşul de pe Bega. Operatorul aerian low cost susţine că de vină nu este aerogara sau acordurile comerciale, ci oferta turistică neatractivă a oraşului.

Astfel, operatorul de zbor spune că autorităţile locale şi judeţene nu reuşesc să atragă suficienţi de mulţi turişti pentru ca avioanele care fac cursele spre Berlin sau Dusseldorf să fie pline.

„Regretăm că regiunea de vest a României nu a reușit să fie suficient de atractivă pentru potențialii turiști străini, iar destinații precum Berlin sau Dusseldorf de exemplu, să nu fie destinații de interes pentru locuitorii din Banat. Administrația aeroportului a pus la dispoziția operatorului aerian o infrastructură la cele mai bune standarde și tarife de operare stimulative, însă, nu aeroportul este cel care are rolul de a atrage turiști, ci o ofertă atractivă din punct de vedere al turismului și o agendă culturală și sportivă de bună calitate în regiunea deservită de aeroportul Timișoara”, transmite operatorul de zbor.

Pentru Aeroportul Timișoara este o pierdere faptul că două destinații nu se vor mai regăsi în programul de vară, respectiv Dusselodorf și Berlin, însă aceste curse nu au reușit să asigure un ”grad de încărcare” în avion mai mare de 70%.

Toate companiile aeriene funcționează după principiile economiei de piață, respectiv eficiență și profitabilitate.

Destinațiile Londra, Frankfurt și Bruxelles la care compania Ryanair va renunța din 26.03.2018, sunt operate și de alte companii aeriene (Londra și Bruxelles de compania Wizzair, Frankfurt Hahn de Wizzair și Frankfurt am Main – Lufthansa), astfel încât pasagerii vor putea călători in continuare spre aceste destinații.

Destinațiile București și Milano-Bergamo vor fi în continuare operate și de compania aeriană Ryanair (în paralel cu compania Tarom pentru București, și Wizazair – pentru Milano-Bergamo).

Este de interes faptul ca Aeroportul Bergamo este un nod aerian pentru Ryanair și în consecință pe ruta Timișoara-Bergamo pasagerii pot sa se transfere pe zeci de destinații operate tot de Ryanair în Europa și nu numai.

„Aeroportul Timișoara îndeplinește cele mai bune standarde din punct de vedere operațional și al siguranței, dar acest lucru nu este suficient pentru companiile aeriene ca anumite rute să fie profitabile. Dorim să îi asigurăm pe pasageri că purtăm constant discuții cu operatori aerieni pentru a identifica rute aeriene eficiente din Timișoara, așa cum am făcut de altfel și cu Ryanair (care în septembrie 2016 a deschis prima bază din România la Timișoara), dar, considerăm că este necesară o implicare mai susținută a operatorilor de turism locali, a instituțiilor publice locale, a operatorilor de evenimente culturale, sportive și muzicale, pentru a face atractivă regiunea Banat și în consecință să fie disponibile mai multe zboruri, spre destinații cât mai diferite și mai mulți pasageri”, spun reprezentanţii aeroportului.

Zboruri anulate pentru sute de timișoreni! Încă o companie aeriană se retrage de la Timișoara!

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua!Nu sunt de acord ça celălat țări (Bruxelles)i cazul meu sa sufere…eram foarte mulțumită si de condiții si de preț si orele de plecare -sosire…inercati sa remedii sau macar 1 zbor pe saptamana sa reintroduceti deoarece chiar este foarte utila compania ryanair!Merci,mult succes pe mai departe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.