Atenţie fermieri din Timiş! Sprijin financiar de 56.000.000 lei pentru crescătorii de animale, în 2018

342

În Ședința de Guvern din 15 februarie 2018 a fost aprobată hotărârea care stabilește sumele prevăzute în anul 2018 pentru crescătorii de animale destinate înființării şi menținerii registrelor genealogice ale raselor de animale şi pentru serviciile de determinare a calității genetice a animalelor.

Astfel, suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2018 este de 56.000.000 lei, din care 27.000.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, respectiv 29.000.000 lei pentru speciile ovine şi caprine.

Aceasta se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2018.

Pentru buna desfășurare a schemei de ajutor de stat, având în vedere modificările legislative cu privire la atestatul de producător, care au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018, acolo unde primăriile nu au intrat în posesia atestatelor de producător au posibilitatea eliberării unor adeverințe. Mai exact, prin acest act normativ se prevede că atestatul de producător, care trebuie atașat la cererea de plată, să fie temporar înlocuit cu adeverința emisă de aparatul de specialitate al primarului localității unde a fost depusă cererea, prin care se confirmă solicitarea atestatului de producător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.