1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Contractul-cadru pentru asistenţa medicală, „întins” până la 31 martie 2016!

Hotărârea de Guvern pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează acordarea asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe 2014-2015 va fi valabilă până la 31 martie 2016!

De ce? Pentru asigurarea continuităţii în acordarea asistenţei medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, căci bugetul pentru anul 2016 nu a fost încă aprobat, aşa că nu se cunoaşte dimensiunea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, respectiv a sumelor alocate diferitelor segmente de asistenţă medicală.

Un proiect de Hotărâre de Guvern care să prelungească aplicabilitatea HG 400/2014 este supus, în aceste zile, dezbaterii publice de Ministerul Sănătăţii.

Autorităţile cred că până la 31 martie anul viitor au timp pentru:
– stabilirea tarifelor aferente serviciilor medicale, valoarea punctului „per capita” şi a punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară, valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, suma orientativă medie/medic specialist/lună la nivel naţional pentru medicii de medicină dentară, tarifele aferente serviciilor medicale spitaliceşti;
– derularea în condiţii optime a procesului de contractare la nivelul caselor de asigurări de sănătate;
– implementarea în Sistemul informatic unic integrat (SIUI) a noilor reglementări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :