Concediul medical micșorează salariile! Mii de angajați din România vor fi afectați

9869

Mii de angajaţi din educaţie sunt afectaţi de prevederile Codului Fiscal, prin care a fost stabilită noua formulă de calcul a salariului acordat în timpul concediului medical, potrivit calculelor făcute de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, angajaţii din educaţie aflaţi în concediu medical pierzând aproximativ 20 la sută din venit, din cauza noii formule de calcul. Sindicaliştii cer Guvernului să intervină de urgenţă pentru modificarea acestor prevederi despre care afirmă că „lovesc inclusiv în bolnavii de cancer sau în femeile care tocmai au născut ori urmează să aducă pe lume un copil”.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ semnalează existenţa unei probleme extraordinar de grave în privinţa modului în care este calculat salariul pe perioada concediului medical. În urma aplicării OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal-bugetare, angajaţii aflaţi în concediu medical primesc, în medie, cu 20 la sută mai puţini bani. Modificarea îi afectează şi pe bolnavii de cancer. Avem, astfel, cazul unui profesor diagnosticat cu cancer, care se află în concediu medical şi care a primit în luna ianuarie 2018 un venit de 1.572 de lei, în condiţiile în care în ianuarie 2017 avea un venit de 1.835 de lei”, spun sindicaliştii, ataşând şi fluturaşi de salariu.

În aceeaşi situaţie se află inclusiv femeile aflate în concediu medical, după ce au dat naştere copiilor.

„Ele sunt lovite de două ori de Guvern. O dată, la plata concediului medical pre şi post natal, apoi la calculul indemnizaţiei de creştere a copilului. De exemplu, un cadru didactic care se află în concediu medical, după naştere, a primit în luna, ianuarie 2018, suma de 2.165 de lei, în condiţiile în care în luna decembrie a anului trecut avea un venit de 2.587de lei”, precizează FSLI, adăugând că nu doar salariaţii din învăţământ sunt în această situaţie, ci toţi angajaţii din sistemul public sau chiar din privat.

„Este cutremurător să vezi negru pe alb, pe fluturaşul de salariu, cum veniturile unui coleg, cadru didactic, care a fost diagnosticat cu o boală deosebit de gravă, scad. El primeşte bani mai puţini, în condiţiile în care are nevoie de fiecare leu dintr-un salariu destul de mic, din care trebuie să îşi cumpere şi medicamente. Dacă Guvernul României şi-a propus să facă revoluţia fiscală cu aceşti oameni: bolnavi sau mame, atunci spunem un singur lucru: scepticismul din Palatul Victoria e o condamnare pentru oamenii aflaţi în această situaţie. Premierul Viorica Dăncilă trebuie să ia măsuri de urgenţă, altfel ar trebui să fie conştientă că va purta pe umeri povara dramelor pe care o ordonanţă făcută într-un birou le provoacă”, a declarat preşedintele FSLI Simion Hancescu.

sursa: economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.