Organizată de Federația Română de Kendo și Clubul Sportiv Sam-Sho, în parteneriat cu Primăria Timișoara și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Timiș, ediția a XXIII-a a competiției va reuni aproximativ 100 de kendo-ka din România, Ungaria, Serbia, Bulgaria.
Evenimentul sportiv internațional se va desfășura în Sala Constantin Jude (fosta Olimpia) unde, de la ora 9 în cele două zile, se vor succeda competițiile la echipe și individual, masculin și feminin, pe categorii de vârstă: copii, junior și seniori, +40 ani.
Sâmbătă va avea loc o demonstrație de Iaido (arta sabiei vechilor samurai), iar duminică o demonstrație de Kyudo (arc japonez), susținute de membrii Clubului Sam-Sho.
Accesul publicului la întreg evenimentul este liber.
Kendō (剣道?), „calea sabiei”, este arta marțială japoneză a scrimei. Kendō este una din căile ce alcătuiesc budō și înglobează esența artelor marțiale japoneze. Este una dintre cele mai respectate și răspândite arte marțiale în Japonia, având însă milioane de practicanți și în afara țării sale de origine.