Răsturnare de situație în privința firmelor care au peste 50 de angajați!

1265

Inițial, la începutul ședinței de Guvern de joi săptămâna trecută, premierul Viorica Dăncilă a afirmat că firmele cu peste 50 de salariați vor fi obligate să angajeze un expert în egalitatea de șanse. „Vrem ca, în România, egalitatea de șanse între femei și bărbați să fie efectiv asigurată. Cred că acest lucru este foarte important. Ca urmare, vom introduce obligația persoanelor juridice din sistemul public, dar și din sectorul privat, care au peste 50 de salariați, de a avea în structura de personal un expert în egalitate de șanse”, a declarat premierul Viorica Dăncilă. Potrivit însă proiectului de lege adoptat de Guvern, obligația s-a transformat în posibilitatea ca firmele cu peste 50 de salariați să angajeze un expert, sau un tehnician în egalitatea de șanse.

„Actul normativ stabilește că persoanele juridice din sectorul public și din cel privat care au peste 50 de salariați vor avea posibilitatea de a angaja un expert sau un tehnician în egalitate de șanse, în limita bugetului destinat cheltuielilor salariale. Reglementarea celor două profesii vine în contextul unei preocupări din ce în ce mai mari, la nivel internaţional şi european, pentru implementarea principiilor egalității de gen în toate domeniile și la toate nivelurile de intervenție”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.

foto – mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.