Deea și Matei sunt ispite în noul sezon din „Temptation Island – Insula iubirii”

1596

A avut curaj, și-a asumat greșelile din trecut, a făcut tot ce a simțit în cadrul acestui reality show, iar cel de-al doilea sezon al emisiunii o surprinde într-o nouă ipostază: Deea, fostă concurentă, devine ispită.

Dacă anul trecut ea a fost cea care a acceptat să își supună relația testului suprem al încrederii, acum bruneta trebuie să vadă dacă există bărbați care nu cedează farmecului său.

„Trecerea de la statutul de concurent la cel de ispită a fost a doua cea mai interesantă și frumoasă experiență din viața mea. A fost, într-adevăr, un test pentru mine și limitele mele, acela de a vedea până unde pot să merg în această emisiune. Faptul că am fost concurentă anul trecut m-a ajutat să deschid ochii, să văd exact ce îmi doresc. Așa că am vrut și eu, la rândul meu, să ajut pe altcineva să sesizeze dacă se află în relația potrivită sau nu”, a recunoscut Deea.

Întrebate cine anume dintre ispitele masculine ale sezonului trecut ar fi avut șanse să le destabilizeze relația, noile concurente au rostit același nume: Matei. Nu mică le-a fost mirarea atunci când au văzut că de ce le e teamă nu scapă: Matei Negrescu revine în ipostaza de ispită.

„Anul trecut am fost parte din această emisiune din dorința de aventură: atât ca experiență total nouă pentru mine în acest gen de reality show, cât și pentru destinația exotică. De data aceasta însă, am decis să particip în mare parte pentru latura experimental-sociologică. În continuare sunt de părere că există mulți oameni care rămân în relații toxice din motive diferite. Prin urmare, consider rolul meu de ispită un rău necesar. În fond, o despărțire nu este nici un lucru rău, nici unul bun, este pur și simplu o schimbare”, declară Matei.

Așadar, Deea și Matei își testează arsenalul de seducție și pun la încercare relațiile cuplurilor înscrise în acest reality show. Alături de celelalte ispite, ei vor face tot ce le stă în putință pentru ca cei care au bătut drumul până în Thailanda să fie convinși că își petrec, într-adevăr, viața, alături de persoana potrivită. Radu Vâlcan promite un sezon… puțin spus încins. „Va fi ceva ce nu ați mai văzut. Am înțeles că este o premieră pentru acest format ceea ce s-a întâmplat acolo. Veți vedea tot, chiar mai mult de atât”, declară el încrezător.

„Temptation Island – Insula iubirii” va fi difuzat în curând de Antena 1.

Sursa: tvmania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.