Prefectul de Timiș, Eva Andreaș, a fost prezentă astăzi la Reșița la ceremonia de depunere a jurământului de către Cătălin Hogea, cel care a fost numit de către Guvern subprefect de Caraș-Severin.
Noul subprefect al judeţului Caraş-Severin, Cătălin Hogea, a declarat, în acest context, că prioritaea mandatului său o reprezintă ducerea la îndeplinire a programului de guvernare.
„Îmi doresc să pot duce la îndeplinire programul de guvernare. Fiind la început, nu pot să promit foarte multe, pentru că încet-încet mă familiarizez cu ceea ce înseamnă prefectura. Ştiu însă ce înseamnă administraţie, pentru că vin din administraţie, numai că aici este o responsabilitate mult mai mare”, a afirmat noul subprefect.
La festivitatea de instalare în funcţie a participat şi secretarul de stat în MAI, comsiarul șef Mihai Dan Chirică. El are în coordonare Direcția pentru Instituția Prefectului din MAI.
„Îi transmit noului subprefect un singur gând, şi anume, cetăţeanul trebuie să fie pe primul loc. Acesta este rolul nostru, a administraţiei publice, fie centrale, fie locale, să lucrăm în interesul cetăţeanului. Îmi doresc să facă o echipă puternică, alături de prefectul judeţului Caraş-Severin”, a declarat comisarul șef Mihai Dan Chirică