Nu mai este mult până la venirea primăverii. Cei ce doar vor să vadă ce se mai poartă acum la final de iarnă, să prindă prețuri mai mici sau deja se pregătesc de primăvară pot veni la Centrul Expozițional al Camerei de Comerț Industrie și Agricultură.
Ca un mecanism bine uns și reglat Salonul Industriei Ușoare merge înainte de peste treizeci de ediții. Dacă la început erau una ori două estfel de evenimente pe an la presiunea expozanților dar și a publicului vizitator se va trece și de cele patru ediții pe an, câte una pentru fiecare anotimp. La oferta de imbrăcăminte, încălțăminte și accesorii la noi în Banat se va trece la cele cinci anotimpuri.
Acum se pot găsi cele mai variate mărfuri ce pot fi oferite celor dragi fie de ziua Sfântului Valentin, fie de cea a Dragobetelui ce va veni în curând. Bijuteriile și florile obligatorii se pot asezona cu orice altceva de la o bluză sau cizme elegante până la blănuri parcă venite direct din Siberia. Haine de piele în culori tinerești fac cu ochiul oricui. Prețurile nu sunt deloc mari. Chiar se mai poate și negocia pentru un mic bonus.
La mare căutare a fost un stand cu artizanat autentic. Iile naționale așteptau clientele. Dacă le îmbracă oricine în toată lumea largă de ce nu s-ar purta aici la noi. În scurtele pauze dintre doi clienți doamna ce le vinde mai punea mâna pe ac și continua chiar în expoziție să împodobească pânza gingașă.
Marochinăria de bună calitate era de asemenea larg reprezentată în salon. Curele pentru pantaloni de bărbați, poșete, brățări sau portofele gata de a fi umplute cu bani așteptau mușteriul potrivit.
Nici de data asta nu au lipsit la intrare produsele tradiționale produse în gospodării. Miere de toate felurile, dulciuri foarte dulci, sucuri naturale, plăcinte ca la bunica acasă atrăgeau clienții.
Un negustor de loc din Turcia încearcă să impună gusturile orientale în dejunurile bănățenilor. Cine este curios și răbdător poate vedea la fața locului cum se pregătesc cele mai minunate plăcinte cu umpluturi ca cele din bazarul din Istanbul.
Târgul va fi deschis până duminică inclusiv. Iar vizitatorii nu trebuie să plătească nimic pentru intrare.