1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Noua Lege a pensiilor! Informații de ultimă oră

Noua lege îi va exclude din rândul pensionarilor pe cei care nu au un stagiu minim de cotizare de zece ani, adică pe cei cu pensia minimă. Aceștia vor avea un statut de asistat social.

Potrivit noii legi a pensiilor la care lucrează în prezent Ministerul Muncii persoanele care au cotizat minim 10 ani la bugetul de pensii vor beneficia de o legislaţie proprie, iar cele cu stagii de cotizare mai mari de 10 ani vor fi prevăzuți în noua lege a pensiilor. „Generic li se spune pensionari (n.r. – celor cu stagii mai mici de 10 ani). De fapt, beneficiază de aşa numita pensie minim garantată şi neavând stagiu minim de cotizare de 10 ani nu sunt nici la ora actuală catalogaţi ca pensionari. Ne gândim şi la ei, ca dovadă că anul trecut s-a crescut cu 30% pensia minim garantată de la 400 la 520 de lei. Anul acesta, de asemenea, avem bugetată o creştere de încă 30% până la suma de 640 de lei, dar este foarte adevărat că vor trebui să beneficieze de o legislaţie proprie pentru că nu pot creşte pe punctul de pensie la fel ca toţi ceilalţi pensionari care, sigur, vor trebui să aibă pensii mai mari pentru că au cotizat mai mult”, a spus Vasilescu luni, la Parlament, despre modificările care sunt prevăzute în noua lege a pensiilor.

Ea a explicat că, potrivit programului de guvernare, pensia minim garantată creşte în primii doi ani cu 30%, iar în următorii ani cu câte 10%, până în anul 2020, în timp ce pensionarii care au un stagiu de cotizare de peste 10 ani, aici va fi o discuţie separată pe legea pensiilor. Ei vor creşte pe punctul de pensie şi pentru ei majorările trebuie să fie altele decât în cazul pensiei minim garantate.

„Într-o parte vor rămâne pensionarii care vor crește pe punctul de pensie prognozat să fie 1775 de lei până în anul 2020, iar în partea cealaltă nu se va mai crește pe punctul de pensie, ci atunci când statul va considera că este necesar să mărească aceste indemnizații minime, vor fi făcute creșteri, dar clar nu în același ritm cu cei care au cotizat”, a mai explicat Lia Olguța Vasilescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :