1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Apel la seriozitate de la CJ Timiş către Primăria Timişoara în cazul evacuării Direcţiei Agricole

Un nou scandal se iscă între Consiliul Judeţean Timiș şi Primăria Timişoara după ce edilul şef al urbei de pe Bega a solicitat Direcţiei Agricole Timiş să părăsească sediul unde îşi desfăşoară activitatea în prezent. Instituţia judeţeană activează în clădirea Primăriei, iar Nicolae Robu nu mai vrea să o găzduiască aici. Liderul Cj Timiş, Călin Dobra, îi cere public primarului să se mai gândească la posibila evacuare.
„Îl invit pe domnul primar Nicolae Robu să analizeze cu maximă seriozitate posibilitatea soluţionării acestei speţe. Cu atât mai mult cu cât, chiriaşul, care este tot o instituţie de Stat, face dovada plăţilor aferente chiriei (7.000 lei) şi utilităţilor la zi. În aceste condiţii, nu văd de ce o instituţie publică ar scoate în stradă o altă instituţie publică fără a oferi o alternativă, Direcţia pentru Agricultură Județeană Timiş fiind astfel obligată să închirieze un spaţiu privat, la un preţ poate mult mai mare și care va fi achitat tot de către cetăţeni”, declară Dobra.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş îi atrage atenţia primarului Timişoarei că instituţia condusă de el a făcut eforturi pentru a găzdui Serviciul Vamal Timişoara.
„Îi aduc aminte domnului primar că, destul de recent, Consiliul Judeţean Timiş a găsit soluţia potrivită în cazul Biroului Vamal de Interior Timiș, prin alocarea unui spațiu în incinta Parcului Industrial și Tehnologic Timişoara. Prin luarea acestei măsuri, Vama Timişoara a fost mutată într-o locaţie adecvată activităţii pe care o desfăşoară, iar statul a fost scutit de plata unor sume considerabile aferente chiriei”, mai spune călin Dobra.
Direcţia Agricolă Timiş îşi desfăşoaraă activitatea în clădirea Primăriei Vechi din Piaţa Libertărţii de 50 de ani.

Sursa foto: Radio Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :