0.1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Copii admiși la Liceul Pedagogic din Timișoara, în clasa pregătitoare, pe baza unor criterii controversate

Luni s-a dat startul înscrierilor în clasa pregătitoare, în întreaga țară. Inspectoratul Școlar Timiș a propus formarea a 259 de clase zero în care pot fi înscriși 5.570 de copii, motiv pentru care Aura Danielescu le transmite părinților că niciun prichindel nu va rămâne neînscris.

Șase școli din Timișoara sunt cele mai „vânate” de părinți, iar din cauza lipsei de spațiu s-a ajuns în situația ca unii elevi să fie mutați la cursuri după-masa. Asta pentru că toți copiii care locuiesc în circumscripția unității de învățământ trebuie admiși.

Din păcate pentru părinții care intenționau să-și dea odrasla la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, șmecheria vizei de flotant nu-i mai ajută, pentru că unitatea de învățământ din centrul orașului nu mai are circumscripție școlară. Prin urmare, copiii vor fi admiși pe cele 50 de locuri propuse, pe baza unor criterii specifice, destul de controversate.

Astfel, potrivit reprezentanților școlii, vor fi înscriși copiii care au părinți sau bunici angajați sau foști angajați ai Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, care au fost cadre didactice sau au absolvit în trecut cursurile unității de învățământ.

În cazul în care departajarea copiilor nu se poate realiza prin aplicarea acestor criterii, se va proceda la tragerea la sorți a copiilor care vor fi admiși. Reprezentanții ISJ Timiș recunosc că orice criterii ar fi aprobat, acestea ar fi fost considerate de anumiți părinți discriminatorii. Astfel de criterii specifice pot fi introduse doar la școlile vocaționale.

Peste 1.500 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost depuse în școlile din județul Timiș, în primele trei zile. Înscrierile se încheie în data de 18 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :