4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Controale preventive, fără amenzi, pe mijloacele de transport în comun din Timișoara

”Pentru a creşte gradul de conştientizare asupra necesităţii achitării călătoriei, în săptămâna 22.01.2018-28.01.2018 procedura de control s-a bazat pe acţiuni preventive. Astfel, persoanele care nu aveau titluri de călătorie valabile au fost îndrumate către centrele de vânzare” explică Diana Pleșa, purtătorul de cuvânt al Societății de Transport Public. De asemenea, mai spune aceasta, li s-a reamintit tuturor călătorilor, cu precădere celor care deţin titluri gratuite, de obligativitatea validării cardurilor la urcarea in mijloacele de transport.

”Agenţii noştri de intervenţie pază şi ordine cu atribuţiuni de control, au reamintit călătorilor asupra interzicerii călătoriei în buclele de întoarcere a tramvaielor. De asemenea, la cererea publicului călător, au coborât din mijloacele de transport oamenii străzii pentru a asigura un transport sigur şi decent” a mai declarat Pleșa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :