Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, și viceprimarul, Dan Diaconu, sunt audiați, vineri dimineață, la sediul IPJ Timis, în cazul porții prăbușite de pe Calea Lugojului.
Momentan, polițiștii nu au dezvăluit dacă cei doi sunt audiați ca martori sau suspecți în dosarul penal deschis în rem pentru moartea tânărului strivit de poartă.
Vă reamintim că polițiștii cercetează modul în care a fost modenizată poarta în 2015. Totul după ce structura s-a prăbușit peste o mașină la furtuna din 17 septembrie.
Primarul Nicolae Robu este în continuare la audieri.
Update 2: Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a ieșit de la audieri puțin înainte de ora 12, dar s-a ferit de presă. A părăsit sediul IPJ Timiș pe o ieșire laterală și nu a dat ochii cu jurnaliștii care îl așteptau în fata instituției.
Update 3: Primarul Nicolae Robu spune că audierile de vineri vin ca o normalitate pentru ca e deschis un dosar penal.
„E normal sa fie întrebat și primarul. Și viceprimarul a fost întrebat pentru autorizația de construire, e semnată de el. Eu n-am semnat nimic. Nu am avut nici o implicare nici la pregătirea caietului de sarcini, nici în organizarea licitației și nici în desfășurarea lucrărilor. Le-am spus ce am spus și public, că am vrut sa dărâm porțile, dar mi s-a spus că sunt solide”, a declarat Robu. Edilul șef a spus ca toate documentațiile au fost întocmite corect. Acesta a mai spus că nu e treaba lui să verifice toate documentele. Un semn de întrebare apare însă în privința autorizației de construire, acesta fiind eliberată de Primăria Timisoara, deși poarta era amplasată și pe teritoriul administrativ al județului.
„Nu știu dacă la lucrări s-a mers mai departe de cosmetizare, nu știu dacă a fost atinsă structura de rezistență. Unele lucruri făcute de om nu rezistă în fata naturii. E posibil să nu reziste poarta pentru că nimic nu a fost proiectat să reziste la asemenea viteze (n.r. viteza vântului din 17 septembrie 2017)”, a mai spus Robu.